Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Portret/ Daniela Banaurs încearcă să le inducă tinerilor dragostea pentru lectură

Publicat in Adevarul, joi 29 octombrie 2009 ·

Braşoveanca a încercat să găsească o metodă specială de a-i atrage atât pe micuţi, cât şi pe părinţii lor spre bibliotecă şi spre cultură. Profil:

NĂSCUTĂ: 18 februarie 1978, Braşov

STUDII: Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Transilvania

FAMILIE: Căsătorită

Tot mai mulţi oameni abandonează cărţile în favoarea tehnologiilor de ultimă generaţie. Bibliotecara Daniela Banaurs s-a gândit, însă, că poate să schimbe această concepţie şi să-i reatragă pe braşoveni în lumea literelor. Ea a găsit o metodă de-a dreptul originală, cel puţin pentru cei mici. La fiecare ediţie a Târgului „Slow Food”, lângă tarabele cu delicatese, care de altfel atrag un public numeros, a amenajat un atelier de creaţie . „Copiii veneau alături de părinţii lor la cumpărături, însă se plictiseau. Dacă am fi avut amenajat doar un simplu stand de cărţi, nu aveam cum să-i atragem spre bibliotecă, aşa că m-am gândit să ieşim din monotonie şi să facem ceva nou“, a spus braşoveanca. Astfel, din luna septembrie, Daniela a început să organizeze tot felul de concursuri la standul Bibliotecii Judeţene.

Artă şi distracţie

Primul dintre ele a fost unul pe teme de ecologie. „Am încercat să recuperăm reviste şi ziare vechi, iar din hârtia lor am făcut tot felul de bijuterii. A prins foarte bine la copii şi chiar şi la adulţi“, ne-a mărturisit Daniela. Ea ne-a spus că joaca a reprezentat un câştig real pentru cei mici, care s-au înscris pe loc la bibliotecă, iar imediat după aceea au făcut şi prima vizită şi şi-au luat primele cărţi acasă pentru citit. „Acest lucru a fost un imbold ca să continuăm pe această idee. Este un câştig atât pentru noi, cât şi pentru ei şi o posibilitate să-i atragem spre bibliotecă şi spre cultură în aşa fel încât să se simtă bine, iar cititul să nu mai fie o sperietoare“, a spus tânăra.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 11 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°