Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Berea este BUNĂ pentru sănătate. Află ce BOALĂ combate dacă este consumată cum trebuie

Publicat in Romania Libera, luni 15 octombrie 2012 ·

Berea este benefică în cantităţi moderate. Un studiu efectuat pe 38.000 de persoane a arătat că poate combate o boală care afectează mulţi oameni şi care se tratează foarte greu, potrivit Mediafax.

Peste 38.000 de persoane au participat la studiul privind comportamentele de consum şi sănătatea mintală efectuat de institutul Nord-Trondelag Helath Study (Hunt Study) cu sediul în Norvegia, informează comunicatul Centrului de Studii despre Bere, Sănănate şi Nutriţie din Bucureşti.

Cei care consumă bere în cantităţi moderate sunt expuşi unui risc mai mic de a suferi din cauza depresiei, în comparaţie cu cei care nu consumă alcool sau îl consumă abuziv, potrivit unui studiu al institutului Nord-Trondelag Helath Study din Norvegia, informează un comunicat.

Cercetătorii, conduşi de Christopher Jens Skogen de la Universitatea din Bergen în Norvegia, au constatat că cei care nu consumă deloc bere sau consumă în cantităţi foarte mari au fost predispuşi să raporteze simptome de depresie, în comparaţie cu cei ce consumă bere în cantităţi moderate.

"Depresia este o boală reală, este o tulburare a stării afective, care duce la instalarea unei stări de tristeţe sau de pierdere a speranţei pentru o perioadă mai lungă de timp, iar berea poate fi un aliat în combaterea apariţiei acesteia. Ceea ce nu trebuie uitat însă este că efectul benefic al berii, şi în acest caz, se face simţit exclusiv în cazul în care este consumată în cantităţi moderate", spune Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

O posibilă explicaţie pentru legătura dintre non-băutori şi depresie are o conotaţie de natură socială, această interdependenţă putând fi pusă şi pe seama faptului că abstinenţii au mai puţini prieteni apropiaţi decât consumatorii de alcool în general şi bere în particular. Ei pot considera că este mai greu să dezvolte priete

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°