Pentru a sta pe banca tehnică a lui Dinamo, înaintea fiecărei partide managerul sportiv arată supervizorului de joc actele din care reiese că are drept de muncă. De când a intrat în stafful administrativ al roş-albilor, lui Florin Prunea i s-a contestat dreptul de a sta pe teren. „Câinii” nu riscă însă să pierdă niciun meci la masa verde.
Cercetat în cazul „Mită pentru arbitri", fostul oficial FRF Florin Prunea a primit mai multe interdicţii, însă poate lucra la orice club din ţară. Conducătorii mai multor echipe din Liga I, precum Marian Iancu, Adrian Mititelu sau Gigi Becali, au anunţat că Dinamo poate pierde meciurile la „masa verde" din cauza incompatibilităţii funcţiei lui Prunea, care este anchetat de DNA ca oficial al FRF şi totuşi stă pe banca „câinilor".
De aceea, fostul internaţional a prezentat acte oficiale care îi dau drept de muncă şi, mai mult, de acum le va prezenta şi observatorilor de joc. În cazul de faţă, la meciul de azi din semifinalele Cupei României, Gheorghe Nedelescu îşi va da acceptul ca managerul sportiv să stea pe banca „câinilor". Procedura se va aplica la absolut toate partidele roş-albilor.
Altfel, după ce finanţatorul stelist, Gigi Becali, a spus că Prunea este „cancerul fotbalului românesc", fostul portar a reacţionat şi a admis că va sesiza Comisia de Disciplină. „Pentru mine, această persoană nu înseamnă nimic, nici măcar în fotbal. Oricum, am intrat în posesia DVD-ului cu declaraţiile lui Gigi Becali despre mine, aşa că voi depune un memoriu împotriva lui", a conchis Florin Prunea.