Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O firma de apartament pune bete-n roate la o investitie a ApaVital

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Sediul ApaVital Continua telenovela unei licitatii de peste 4 milioane euro, bani nerambursabili, pe care sefii ApaVital vor sa-i investeasca in sistemul de canalizare din municipiu. SC Electrica Serv a contestat pentru a doua oara caietul de sarcini al acestei licitatii, sefii furnizorului de apa fiind nevoiti sa o suspende din nou.

Firma, cu sediul social intr-un apartament din Bucuresti, a depus anul trecut, la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), nu mai putin de 116 contestatii, fiind recordmenul absolut pe tara la acest capitol. Dintre acestea, 46 au fost neintemeiate, iar restul, au decis expertii CNSC, sunt fie intemeiate, fie partial indreptatite. Faptul ca firma in cauza este una care are drept scop doar blocarea licitatiilor desfasurate de autoritatile locale o dovedeste si numarul mare de plangeri depuse de la inceputul anului. Conform CNSC, reprezentantii firmei au scris pana acum nu mai putin de 51 de contestatii. "Am reluat licitatia inainte de Pasti, dar am fost nevoiti sa o suspendam din cauza acestei firme. Dupa ce au contestat caietul de sarcini la CNSC, care le-a dat dreptate, noi am facut corectarile necesare. Ei au decis sa conteste altceva acum din caietul de sarcini, asfel ca suntem nevoiti sa asteptam decizia CNSC. Au o armata de 10 avocati care se ocupa doar de aceasta licitatie, iar noi nu putem implementa fonduri europene atrase deja", a declarat Ion Toma, directorul ApaVital SA.

Conform datelor de la Ministerul Finantelor Publice, SC Electrica Serv SRL Ilfov este detinuta in co-proprietate de o anumita Gina Capota si de avocatul Marius Predoiu. Din bilantul financiar depus pentru anul 2009 reiese ca firma in cauza are o cifra de afaceri de 36,4 milioane lei si 10 angajati.

Lucrarile ce vor fi desfasurate de ApaVital SA presupun inlocuirea a aproximativ 5.800 de metri de conducte magistrale, cu d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 9 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 9 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Cel puţin zece morţi în Egipt, după căderea unui minibuz cu muncitoare de pe un feribot în Nil. Şoferul, arestat după ce a încercat să fugă de la faţa locului, după ce nu a tras frâna de mână. Alte nouă persoane, spitalizate

News.ro acum 10 ore
Cel puţin zece persoane au murit marţi, după ce un minibuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 10 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°