Un portret contemporan al marelui poet Mihai Eminescu, recompus pentru publicul britanic prin vers, film, muzică şi animaţii video realizate de artişti români şi internaţionali într-o colaborare inedită va fi prezentat joi, 20 iunie. Actorul Ilie Gheorghe, de curând interpretul unui Faust memorabil în regia lui Silviu Purcărete, va recita Eminescu pe scena din Belgrave Square, alături de intervenţii muzicale originale cu violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici, pianistul Antoine Francoise şi clarinetistul Harry Cameron-Penny, toti membri ai Mercury Quartet. Cristian Luchian, regizor și director artistic al Immersive Theatre, va completa spectacolul cu animaţii video în timp real, sincrone cu muzica şi versurile recitalului, informeaza ICR Londra.
Una dintre atracţiile serii va fi premiera primului film dedicat lui Eminescu, realizat în 1914 de Octav Minar, un pionier al cinematografului românesc. Recent descoperită în Arhiva Naţională de Film din Bucureşti, pelicula a fost produsă de legendara companie Pathé şi include imagini rare din Botoşaniul natal al poetului la început de secol XX, din Iaşi, de la Biblioteca Centrală, “Bolta Rece” sau localul “Trei Sarmale”, imagini cu bustul său în bronz din faţa Ateneului şi cu mormântul din Cimitirul Bellu - toate adevărate documente istorice, aduse în actualitate prin muzica experimentală a celor trei muzicieni, care vor ilustra live proiecţia filmului.
Pelicula şi versurile recitalului vor fi prezentate cu traduceri în engleză pentru publicul britanic, invitat să-l cunoască pe ultimul poet romantic al Europei dintr-o perspectivă modernă, familiară cu producţiile transdisciplinare şi multimedia.
Ilie Gheorghe este un monstru sacru al scenei româneşti, binecunoscut pentru rolurile din Euripide, Seneca, Shakespeare, Shaw, Strindberg, Pirandello, Moliere, Zola, Dario Fo, Schiller, Goeth