United Galaţi- Design Construct Braşov 6-10 (0-6)
Plecată ca favorită la Galaţi unde întâlnea echipa clasată două locuri sub ea, formaţia braşoveană şi-a luat rolul în serios încă din debutul partidei astfel încât la capătul unei reprize încântătoare ea conducea cu un 6-0 sec.
Inexplicabil, în repriza secundă băieţii lui Tino Perez se întrec în greşeli individuale în ciuda ţipetelor disperate ale acestuia şi încasează gol după gol.
Gazdele sperau chiar într-o minune când tabele arăta un ame-ninţător pentru oaspeţi 6-8. Din fericire, Beto, Keny şi ceilalţi au încheiat partida aşa cum au început-o, în forţă, au mai punctat de două ori şi au adus scorul mai aproape de cele întâmplate pe teren. Despre ciudatul meci de la Galaţi, Florin Nistoroschi, antre-norul secund al echipei ne-a spus: „au fost două părţi total distincte, una în care am jucat aproape de ce se cere la nivel internaţional în care ne-am şi des-prins clar şi o a doua pe care nimeni nu a înţeles-o. Probabil pe fondul jocului bun din prima parte şi al scorului favorabil de pe tabelă a intervenit o relaxare prematură ce putea deveni periculoasă. Să nu uităm că gălăţenii au remontat şi au ajuns la un 6-8 care ne-ar fi putut costa. Au fost greşeli individuale cu duiumul, nu se mai respectau cele discutate la cabină, de relaţii de joc sau combinaţiile de la antrenamente nici nu mai putea fi vorba. Bine că finalul ne-a arătat o echipă, Design, care şi-a adus aminte că vrea să devină campioană şi băieţii au jucat ca atare.”
Faustino Perez a mizat în întâlnirea de la Galaţi cu United pe tot lotul avut la dispoziţie şi anume: Cără-mălău- Buduca, Csoma (1 gol marcat), Chaquinha, Beto (5)- echipa de înce-put, pe parcurs mai intrând şi Haicău- Călugăreanu (1), Mimi Stoica (2), Pânzaru (1), Cipău, Kenedyşi Fereira. După opt etape Design se află în plutonul fruntaş cu 18 puncte, iar următ