Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşiul, codaş la atragerea capitalului străin

Publicat in Adevarul, luni 13 februarie 2006 ·

Iaşiul a pierdut marile oportunităţi de privatizare care au apărut după 1989. Aceasta este concluzia la care a ajuns Gilbert Wood, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România Iaşiul a pierdut marile oportunităţi de privatizare care au apărut după 1989. Aceasta este concluzia la care a ajuns Gilbert Wood, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România (CISR). Wood, un om de "22 miliarde de euro", a vizitat oraşul Iaşi la sfârşitul săptămânii trecute, prilej în care s-a întâlnit cu senatorul Varujan Vosganian, deputatul Relu Fenechiu şi prefectul Radu Prisăcaru.

"O piedică importantă în calea investitorilor străini este cea a Codului muncii. Alte ţări, cum ar fi Polonia sau Ungaria, sunt mult mai bine organizate din acest punct de vedere decât România. Guvernul şi administraţiile locale trebuie să intervină şi să schimbe lucrurile, indiferent de presiunile venite din partea sindicatelor", a spus Gilbert Wood. El a criticat numărul mare de birocraţi care încetinesc mult lucrurile, unul dintre efecte fiind "emigrarea inteligenţei româneşti".

După discuţiile cu preşedintele CISR, parlamentarii au căzut de acord să caute soluţii pentru a facilita accesul investiţiilor străine. Senatorul Vosganian a precizat că va solicita reluarea dezbaterilor parlamentare legate de Codul fiscal şi Codul muncii. Totodată, senatorul a prezentat o statistică oficială a investiţiilor străine în România pe perioada 1990 - 2004.

Statistica ruşinii

Potrivit statisticilor, Iaşiul, al doilea mare oraş al ţării, a atras până acum doar 0,6 la sută din investiţiile străine în România, clasându-se pe un ruşinos loc 19 din 41 de judeţe. De fapt, la capitolul investiţii străine, întreaga Moldovă este deficitară. În condiţiile în care un sfert din populaţia ţării este concentrată în această regiune, doar 2,5 la sută din investiţiile menţionate au ajun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 41 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

CE Canotaj: Aur pentru România în proba de dublu rame feminin

HotNews acum 21 minute
Echipajul feminin de dublu rame al României, format din Ioana Vrânceanu şi Roxana Anghel, a cucerit duminică medalia de aur la Campionatele Europene de la Szeged, Ungaria. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Prof

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 35 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 38 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°