Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apa s-a scumpit de peste 37.000 de ori în 21 de ani

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 19 aprilie 2012 ·

Din topul primelor 10 categorii de produse şi servicii cu cele mai mari scumpiri, mai mult de jumătate sunt tarife din sectorul public şi preţuri controlate sau reglementate de stat

Preţurile reglementate de stat au crescut faţă de 1990 chiar şi de 37.000 ori, de 2 până la 10 ori peste rata inflaţiei din ultimii 21 de ani, topul fiind condus de apă şi salubritate, gaze, căldură şi electricitate, deşi liberalizarea unora nu

s-a încheiat, iar privatizarea încă se negociază cu FMI.

Din topul primelor 10 categorii de produse şi servicii cu cele mai mari scumpiri înregistrate în 2011 comparativ cu octombrie 1990, de când există date comparabile pe indicele preţurilor de consum, mai mult de jumătate sunt tarife din sectorul public şi preţuri controlate sau reglementate de stat, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică.

Dacă rata inflaţiei a fost de 375.288,6%, tarifele la apă, canalizare şi salubritate au crescut în această perioadă cu 3.713.336%, adică de peste 37.000 de ori faţă de preţurile din 1990, şi indică cea mai mare scumpire din ultimii 20 de ani. Concomitent, tarifele la gaze naturale şi gaze lichefiate au urcat de peste 12.000 şi 15.000 de ori, iar preţul biletelor CFR s-au scumpit de aproape 9.000 de ori.

Faţă de octombrie 1990, energia termică s-a scumpit de 8.500 de ori, iar energia electrică de aproape 7.000 de ori. Pentru comparaţie, în ultimii 20 de ani preţurile au crescut pe medie de 3.750 de ori. Diferenţa se atenuează în ultimii zece ani, chiar când o parte din preţuri au fost dereglementate şi unele companii privatizate, deşi tarifele şi preţurile reglementate de stat rămân cu un ritm de creştere peste medie.

În ultimii 10 ani, preţurile au urcat de 2,5 ori

Potrivit INS, preţurile au crescut în ultimii zece ani de aproape 2,5 ori. În perioada 2001- 2011, cheltuielil

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 5 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°