Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul eşuează al doilea an consecutiv în a deschide măcar un tronson la Autostrada Transilvania. Cei 52 de km construiţi au costat peste jumătate din totalul fondurilor

Publicat in Vremea Noua, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Guvernul va eşua şi în acest an, al doilea consecutiv, în tentativa de a inaugura măcar un tronson din Autostrada Transilvania pe lângă cei doar 10 kilometri din 2010, o autostradă care trebuia executată în opt ani, dar care nici după aproape zece ani de la avizare nu are dată certă de finalizare.

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Bechtel care trebuia executat până cel târziu în 2012. Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent nu au fost executaţi decât 52 kilometri.

Pentru acest tronson de doar 52 kilometri construiţi într-un interval de şapte ani, statul a cheltuit până în prezent 5,6 miliarde lei, reprezentând mai mult de jumătate din totalul fondurilor care ar fi trebuit alocate pentru întregul proiect.

Ultima inaugurare a fost organizată la sfârşitul anului 2010 şi a vizat o porţiune de doar 10 kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău, totalul lucrării executate reprezentând puţin peste 10% din traseul total.

După ce contractul cu Bechtel a fost renegociat, astfel încât compania americană să finalizeze doar două tronsoane deja începute şi celelalte să fie scoase la licitaţie, guvernanţii au promis că în noiembrie 2012 va fi deschisă circulaţia auto şi pe tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borş.

Angajamentul pentru continuarea lucrărilor a fost asumat şi de reprezentanţii noului Guvern, care au arătat că proiectul nu va fi abandonat, fiind în interesul Transilvaniei ca lucrările să fie continuate, iar traseul să fie conectat de drumurile din Ungaria.

Un document guvernamental relevă însă că acest angajament va fi î

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 5 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum o ora
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 2 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 5 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Un ostatic israelian răpit pe 7 octombrie apare într-o înregistrare video difuzată de Jihadul Islamic Palestinian VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Gruparea palestiniană Jihadul Islamic a difuzat marţi, 28 mai, o înregistrare video în care pare să fie ostaticul israelian Alexander Trufanov, în vârstă de 28 de ani, răpit la 7 octombrie, relatează Reuters. Videoclipuri similare au fost publicate

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 9 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/23°
Timisoara
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/26°