Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazon sub zero grade Celsius! O treime din terenul de pe Naţional Arena a fost acoperită ieri cu noul covor verde

Publicat in Pro Sport, vineri 16 septembrie 2011 ·

Primele camioane cu noul gazon care urmează să acopere Naţional Arena au ajuns încă din noaptea de miercuri spre joi în Bucureşti, însă montarea efectivă a rulourilor a început ieri-dimineaţă.

În numai o zi, o treime din terenul celui mai mare stadion al ţării a fost acoperit cu gazon nou, adus din Olanda de firma Hendriks-Graszoden. "Până sâmbătă este gata", au decretat muncitorii care au tras ieri din greu.

Gazonul a fost adus în ţară prin intermediul firmei Frigoexpres (foto) din Oradea. "Special a fost aleasă o firmă care are camioane speciale, pentru că iarba a fost transportată la temperaturi speciale, sub zero grade Celsius. Rulourile nu au venit însă îngheţate, pentru că fâşiile sunt tratate special şi doar aşa trebuie transportate", au declarat pentru ProSport cei care supravegheau ieri operaţiunile de la Naţional Arena.

În total, gazonul a fost încărcat în 23 de camioane, acestea ajungând treptat la Bucureşti. Ultimele tiruri vor sosi astăzi, ele urmând a fi descărcate imediat, iar rulourile cu lungimea de 2,45 metri vor fi întinse pe teren. "Gazonul nu va sta nici măcar o oră în camioane. Imediat sunt descărcate şi montate, apoi tasate şi udate. Se respectă cu stricteţe schema olandezilor", au mai spus muncitorii. Primul meci care se va disputa pe Naţional Arena este cel al Oţelului cu Benfica, din Liga Campionilor, programat pe 27 septembrie.

Primele camioane cu noul gazon care urmează să acopere Naţional Arena au ajuns încă din noaptea de miercuri spre joi în Bucureşti, însă montarea efectivă a rulourilor a început ieri-dimineaţă.

În numai o zi, o treime din terenul celui mai mare stadion al ţării a fost acoperit cu gazon nou, adus din Olanda de firma Hendriks-Graszoden. "Până sâmbătă este gata", au decretat muncitorii care au tras ieri din greu.

Gazonul a fost adus în ţară prin intermediul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 44 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 19 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 41 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 29 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 40 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°