Bursa din Londra, una dintre puţinele din Europa deschise pe 1 mai, a incheiat şedinţa în echilibru între aprecieri şi deprecieri. Potrivit AFP, această tendinţa confirmă o uşoară revenire a încrederii, alimentată de afişarea unor indicatori pozitivi. " Acţiunile britanice au înregistrat o şedinţă relativ calmă ", a comentat Paul Webb, de la CMC Markets. " Cele mai multe pieţe europene au fost închise de 1 mai şi, în consecinţă, Footsie a rămas într-un culoar restrâns întreaga şedinţă ", a spusel.
Analistul a explicat că " panica legată de o posibilă pandemie de gripă s-a estompat, iar perspectivele unor vânzări masive la începutul lunii par să se disipeze, cel puţin pentru moment ".
Indicele Footsie-100 al principalelor titluri britanice a terminat şedinţa în scădere nesemnificativă, de 0,49 puncte (0,01%), la 4.243,22 puncte.
Investitorii au urmărit doi indicatori importanţi publicaţi în Statele Unite. Mai întâi, indicele de încredere a consumatorilor, măsurat de Universitatea din Michigan, a urcat peste aşteptări în aprilie, la 65,1 puncte, cel mai înalt nivel după vârful crizei financiare, din septembrie.
În al doilea rând, activitatea industrială a scăzut mai puţin decât în martie.