Aurel Stroe a fost nu doar un mare compozitor: a fost o mare, sagace şi pătrunzătoare inteligenţă.

Alţii vor vorbi cu mai multă îndreptăţire despre tulburătoarele şi exigentele sale compoziţii. După părerea mea, când se va face bilanţul operei sale se va vedea că muzica sa nu s-a mulţumit să fie doar un simptom al epocii noastre (cum sunt îndeobşte operele geniale), a fost şi un examen, şi o critică a ei – un strigăt scos, parcă, de însăşi dezagregarea ontologiei muzicale a tradiţiei. În ceasul morţii sale aş dori să evoc, în câteva cuvinte, extraordinara sa inteligenţă. Ca student în fizică, am audiat câteva din cursurile sale. Se putea imediat vedea, din referinţele sale extrem de precise şi de tehnice, că Aurel Stroe era un compozitor enorm de cultivat nu doar în muzică, ci şi în umanioare şi în ştiinţe. în cursurile sale, referinţele din matematici şi fizică nu erau deloc rare, iar încadrarea filozofică a temelor tratate era obligatorie. Nu recurgea la aceste referinţe ornamental, ci cu scop cognitiv, exploratoriu.

Excepţionala sa minte reuşea să unifice fără efort ceea ce tradiţia universitară despărţise. în prelegerile sale, lumea devenea chiar o lume (nu o juxtapunere de cunoaşteri locale, arogant arondate unor geografii tribale), iar cultura şi sensibilitatea bine temperate erau calea normală de acces. Această inteligenţă formidabilă era, trebuie spus, angajată. Angajată în etică, în caracter, în convingerea că justificarea ultimă a lumii nu este deloc estetică, ci etică şi religioasă. Că a fost etică ne-o spun, pentru el, faptele vieţii sale. În ce măsură este şi religioasă, ne-o poate mărturisi, pentru noi toţi, doar muzica sa – copleşitoare.

Citiţi şi: Aurel Stroe, muzicianul care vedea idei