Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Praful s-a ales și de fabrica de hârtie de la Ambro

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 2 august 2013 ·

Declinul industriei sucevene este tot mai evident odată cu dispariția unor clădiri simbolice, precum cea a fabricii de hârtie de la Ambro, din care, în câteva zile, nu va mai rămâne decât un morman de cărămizi și mult praf.

Cupele excavatoarelor care scormonesc mormanele de moloz rămase în urma demolării a 90% din clădire se vor înfige curând și în ultimul zid al clădirii fabricii de hârtie, construită în perioada 1960 – 1962, din care va rămâne doar praful.

Aceasta este doar începutul demolării fostei întreprinderi Ambro, așa cum era ea în perioada de glorie, când aici lucrau peste 2.500 de oameni.

Conform autorizaţiei de desfiinţare eliberate de Primăria Suceava, vor fi demolate construcţii şi instalaţii uzinale cu o suprafaţă de peste 30.000 mp. Clădirile şi instalaţiile respective nu mai sunt folosite de ani buni, majoritatea din 2007, de când combinatul şi-a restrâns activitatea, iar multe din utilajele existente au fost demontate şi vândute. Valoarea lucrărilor de demolare este de peste 11 milioane de lei.

40 de hectare de teren, libere pentru proiecte imobiliare

Motivația demolării a aproape trei sferturi din clădirile și instalațiile uriașului combinat sucevean este dublă. Pe de o parte, actualii proprietari ai AMBRO, grupul francez Rossmann, scapă de cheltuielile anuale cu plata taxelor și impozitelor pe clădiri pe care nu le folosesc, iar, pe de altă parte, au ocazia de a câștiga bani frumoși din vânzarea terenurilor.

În urma demolărilor programate, suprafața pe care AMBRO o va putea scoate la vânzare, ca teren liber de sarcini, într-o zonă căutată de mulți pentru dezvoltarea de proiecte comerciale (Shopping City Suceava, Iulius Mall, Bazar) depăşeşte 40 de hectare.

Deocamdată, demolările începute la AMBRO nu echivalează cu închiderea întreprinderii care asigură aproximativ 400 de locuri de muncă.

Conducer

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 46 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 56 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 2 ore
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

România a încheiat en fanfare Europenele de canotaj: aur la 8+1 feminin

News.ro acum 37 minute
Echipajul de 8+1 feminin format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria-Ştefania Petreanu a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°