Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sovieticii l-au sprijinit logistic pe Jaruzelski

Publicat in Jurnalul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Intenţia generalului Wojciech Jaruzelski de a-l no­minaliza pe anticomunistul Tadeusz Mazowiecki în funcţia de prim-ministru al Guvernului polonez a fost considerată firească de Mihail Gorbaciov. Spre deosebire de Nicolae Ceauşescu, liderul sovietic se străduia în anul 1989 să acţioneze pentru reformarea sistemului comunist din interiorul său, încurajând efectuarea unor schimbări la cel mai înalt nivel politic în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV).

Mai mult decât atât, Mihail Gorbaciov a fost de acord ca ge­ne­ralul Wojciech Jaruzelski să renunţe la funcţia de prim-secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP), după ce a devenit primul preşedinte al celei de-a treia Republici Poloneze (19 iulie 1989).

Apoi, în cadrul plenarei CC al PMUP de la 29-30 iulie 1989, a fost ales un nou prim-secretar al partidului, în persoana lui Mieczyslaw Rakowski. Mihail Gor­baciov a considerat că orice fel de intervenţie mili­tară a trupelor sovietice în afara graniţelor URSS, în scopul impunerii unor noi lideri politici în statele membre ale OTV, constituia o mare greşeală.

O opinie oarecum similară a avut-o un alt lider suprem al Partidului Comunist al Uniunii Sovie­tice (PCUS), Leonid Brejnev - în anii 1980-1981, într-un con­text politic extrem de tensionat. Astfel, criza cu care se confruntau autorităţilor de la Varşovia în luna august 1980 i-au determinat pe membrii Biroului Politic al CC al PCUS să alcătuiască la 25 august 1980 o comisie care să urmărească permanent evenimentele care aveau loc în Polonia.

Din comisia respectivă au făcut parte: An­drei Gromîko, ministru de Externe; Iuri Andropov, şeful KGB-ului; mareşalul Dmitri Ustinov, ministru al Apă­­rării; Konstantin Cernenko, şeful Secretariatului Ge­neral al CC al PCUS; Konstantin Rusakov, şeful departa­mentului Comitetului Central pentru r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 23 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 54 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 26 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum o ora
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°