Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, dupa BPN, ca, impreuna cu Adrian Nastase si cu Ion Iliescu, se va intalni saptamana viitoare cu Mircea Geoana si cu Ion Toma pentru a vedea daca acestia mai "continua" in PSD, transmite Mediafax.
Ponta a anuntat ca propunerea PSD Olt de suspendare din partid a vicepresedintelui Ion Toma a fost validata de BPN cu doar doua abtineri si niciun vot "impotriva". Potrivit unor surse din partid, cele doua abtineri au provenit de la Ecaterina Andronescu si Ion Iliescu. Suspendarea lui Toma este pe perioada nedeterminata, a precizat Ponta.
El a mentionat ca, in ceea ce priveste propunerea PSD Olt de excludere a lui Toma din partid, BPN a decis amanarea unei decizii pana la o discutie a liderilor partidului atat cu Toma, cat si cu Geoana, la randul lui suspendat pentru sase luni.
"Am primit mandat ca, impreuna cu doi colegi cu experienta, domnul Iliescu si domnul Nastase, sa avem o discutie cu cei doi senatori ai nostri suspendati, domnul Geoana si domnul Toma, pentru a incerca sa cautam sa vedem daca putem sa fim impreuna sau trebuie sa fim despartiti", a spus Ponta.
El a precizat ca discutia respectiva ar putea avea loc saptamana viitoare, luni sau marti.
"Ne va prinde bine. Eu, chiar daca sunt mai tanar si mai determinat in solutii, cred ca intelepciunea trebuie sa prevaleze si orgoliile personale sunt mai putin importante", a adaugat Ponta.
Intrebat cum s-a ajuns ca situatia lui Geoana sa fie legata de cazul Toma, Ponta a raspuns: "Am fost informat de foarte multe lucruri, care sper sa le spalam in familie, daca se poate. Daca nu se poate, atunci sa nu facem un fel de Columbeanu in presa".
Intrebat daca BPN al PSD a verificat daca Toma si-a platit cotizatiile, unul din punctele de acuzare din decizia de suspendare a acestuia luata de PSD Olt, Ponta