Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: EXCLUSIV / Marinarul răpit este din nou acasă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 mai 2009 ·

Constănţeanul a povestit experienţa traumatizantă prin care a trecut cât a fost în mâinile piraţilor nigerieni. Neculae Popa (48 de ani) din localitatea Corbu povesteşte că nava au fost atacaţi la o zi după ce s-a făcut aprovizionarea pe nava MT Meredith. Piraţii nigerieni şi-au făcut apariţia cu şalupe rapide şi erau înarmaţi până-n dinţi. „Toţi aveau mitraliere şi pistoale şi păreau extrem de periculoşi.

Au urcat la bord şi au început să tragă focuri de armă pentru a ne speria şi pentru a distruge totul în jurul lor“, îşi aminteşte Neculae Popa. Panicaţi, toţi membrii echipajului s-au adăpostit de gloanţele trase de nigerieni în toate direcţiile. Românul s-a refugiat într-una din toalete şi abia după ce s-a aşternut liniştea a îndrăznit să iasă, însă a fost întâmpinat de ţeava unui AK 47 îndreptată spre capul său.   

„Am fost singurul pe care l-au luat de la bord. M-au urcat pe una dintre şalupe şi m-au dus într-o zonă ocupată de ei, undeva în mijlocul Deltei Nigerului. În drum mi-a fost dat să văd copii de 13 - 14 ani care se jucau cu arme adevărate“, povesteşte marinarul. El spune că era păzit în permanenţă, dar răpitorii i-au oferit mâncare şi nu au fost agresivi cu el. Chiar i-au permis să-şi sune familia.

„Când se drogau trăgeau cu armele“

Bărbatul îşi mai aminteşte că nigerienii fumau marijuana în cantităţi însemnate. I s-a oferit şi lui, însă a refuzat. Armele şi gândul că nu va mai pleca niciodată de acolo, mai ales după ce aflase că armatorul grec îl abandonase, îi alimentau teama că viaţa lui se poate sfârşi în orice clipă. „Când se plictiseau, după ce se drogau sau pur şi simplu dacă visau urât, începeau să tragă cu armele fără să ţină cont că puteau răni pe cineva“, a spus constănţeanul.

În schimbul unui pirat

Coşmarul românului s-a sfârşit când Poliţia Nigeriană a r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 34 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 18 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 34 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°