O femeie în vârstă de 55 de ani a fost înjunghiată vineri seara de concubin cu un cuţit de bucătărie, şi s-a prezentat abia după două zile la spital. Bărbatul, cu 12 ani mai tânăr decât victima sa, i-a înfipt acesteia cuţitul în abdomen, punând punct unui scandal aprins
Vineri noaptea, amorul cu năbădăi dintre doi concubini s-a terminat pe muchie de cuţit. Incidentul s-a petrecut într-o garsonieră inchirata, pe strada Alexandru cel Bun, unde cei doi trăiau în „băutură şi scandaluri”, că numai pace şi armonie nu era. Vineri noaptea, femeia de 55 de ani s-a luat la ceartă cu iubitul ei cu 12 ani mai tânăr. Înteţiţi de alcool, cei doi s-au luat la bătaie. În timpul altercaţiei, bărbatul a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi a înjunghiat-o pe concubină lui în abdomen. „Pe fondul consumului de alcool, în locuinţa comună, a izbucnit un conflict spontan între cei doi. Bărbatul i-a aplicat femeii o lovitură cu un cuţit de bucătărie în zonă abdominală. Victima s-a prezentat la spital abia ieri, când a constatat că i s-a pus viaţă în pericol”, a declarat comisarul-şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt a IJP Braşov.
„Era sânge peste tot”
Culmea e că femeia nu s-a dus imediat la medic, căci probabil că era destul de călită în bătaie. A aşteptat până luni când starea ei de sănătate s-a agravat. „Pacienta a fost adusă ieri în stare de şoc, cu o plagă înjunghiată la nivelul abdomenului superior, cu peritonită secundară. S-a intervenit chirurgical, iar la ora actuală pronosticul este rezervat. Este sub tratament de întreţinere cu antibiotice, iar evoluţia ei rămâne de văzut”, ne spune medicul Ioana Chitea, purtător de cuvânt de la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov. Luată la întrebări de medici cine i-a provocat rana, femeia a povestit că bărbatul cu care locuieşte i-a „dăruit” cuţitul. Aşa au aflat poliţiştii şi procurorii de păţanie şi s-au dus la