Despre această prezenţă a prestigioasei trupe bucureştene la Festivalul Uniunii Teatrelor Europene şi despre cum a fost ea receptată în capitala Rusiei am vorbit şi noi cu directorul Teatrului Bulandra, regizorul Alexandru Darie.
R.L.: Ducu, îţi trebuie ceva curaj ca să vii la Moscova cu piese pe texte de Cehov şi Dostoiveski.
A.D.: Fără ca noi să ne programăm acest lucru, s-a întâmplat ca anul trecut să montăm trei piese ruseşti pe care apoi le-am şi adunat sub titulatura de "Trilogia rusă". Este vorba de cele două spectacole cu care am venit la Moscova, "Însemnările unui necunoscut" şi "Ivanov" şi despre "Îngropaţi-mă pe după plintă", în regia lui Yura Kordonsky. Cum spuneam, nu a fost nimic planificat. Eu am vrut cu orice chip să duc la capăt proiectul început de regretatul Iani Cojar, care nu a mai apucat să termine "Însemnările...",Yura pe care îl aşteptam să revină la Bulandra m-a anunţat că face o dramatizare după romanul lui Pavel Sanaev, iar Andrei a ales Cehov. Aşa că, din voia Domnului, "s Bojie pomosciu", cum zic ruşii, toţi am început să lucrăm pe un text rusesc. Am interpretat acest lucru ca pe un semn. A fost un moment unic în teatru când noi, cei trei regizori, am lucrat în paralel, "ocupând" scenele cu "ruşi". Şi când am fost invitaţi la Moscova mi s-a părut firesc să venim cu două dintre aceste montări. Lucru care e într-adevăr o probă de curaj pentru că am venit, nu-i aşa, să vindem castraveţi la grădinar.
R.L:Şi ajungând "la Moscova, la Moscova", cum ziceau cele "trei surori", personajele lui Cehov, aţi poposit la unul dintre cele mai cunoscute teatre, la Malîi.
A.D:Teatrul Malîi a intrat anul trecut în Uniunea Teatrelor Europene. Eu, care eram presedintele UTE atunci, i-am susţinut în sensul ăsta. Şi iată-i acum gazdele festivalului anual al Uniunii. Eu le propusesem să venim cu întreaga Trilogie rusă. Dar ei au avut o