Când plecai de acasă pentru a face cumpărături, nu puteai da niciodată o oră fixă de întoarcere. Era o adevărată aventură. Nu ştiai unde ajungi, ce te aşteaptă şi nici când te întorci. Aşa s-a făcut că am plecat "la vânătoare", luând la puricat aproape toate magazinele care-mi inspirau încredere şi pe care le suspectam c-ar primi marfă, adică ceva carne sau mezeluri.
Din magazin în magazin, exact ca în poveştile cu cei ce se depărtau, fără să vrea, prin pădure, după cules ciuperci, am ajuns şi eu tocmai în Centru. Aici, aveam de verificat magazinele din Piaţa Amzei şi pe cele din Romană. Am început cu Piaţa Amzei, unde dădeau roată, precum vulturii, mulţime de sacoşari, aidoma mie. Amuşinam cu toţii şi ne îndepărtam încordaţi şi cu urechile ciulite, astfel încât să ne întoarcem rapid, în primul magazin, la cel mai mic zvon sau chiar sunet care ne-ar fi dat de ştire că "s-a băgat ceva".
Până la urmă, după vreo trei ocoale ale pieţei, m-am îndreptat către cele două mari magazine, "Vânătorul" şi "Mistreţul" de la "Leonida", pardon, din vecinătatea Pieţei Romane. Aici, am dat o raită prin "Mistreţul" şi am ieşit cu sacoşa goală, dar şi cu un sictir de zile mari. Deznădejdea punea stăpânire pe mine şi durerea picioarelor începuse să mă îndemne la renunţare. Dar ce era să fac? Era vineri după-amiază şi nu aveam de nici unele.
Am intrat la "Vânătorul". Aici, am reuşit să cumpăr şase cutii de crap în sos tomat din acelea de 430 de grame. Cutiile astea conţineau bucăţi mari de crap şi un sos tomat minunat. Ce era să fac? Sloganul exista, chiar dacă nu-l puteam suferi noi, peşte exista, imaginaţie exista, deci şi noi puteam exista! Filosofie mare!
Cu prada în sacoşă şi mâhnire în suflet, am luat metroul şi m-am îndreptat către casă. Pe drum, îmi treceau prin minte tot felul de reţete de preparat peşte, dar nici una nu mi
