S-a făcut mare caz în ziarele şi televiziunile lovite de isteria numită Crinomania de caracterul democratic al schimbărilor de la PNL. S-a invocat în acest sens faptul că echipa lui Călin Popescu Tăriceanu a fost debarcată prin votul unui Congres, şi nu printr-o intrigă din boscheţi.
La o privire superficială, lucrurile stau aşa. Cei peste 1.400 de delegaţi au votat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni. N-au fost semnalate fraude, nici măcar tentative de fraude. Mai mult, aşa cum au subliniat mulţi comentatori, Călin Popescu Tăriceanu şi echipa sa au cedat puterea fără a scoate măcar un bombănit. Această realitate i-a îndreptăţit pe unii să vorbească despre deosebita notă de eleganţă în care s-a petrecut transferul de putere la liberali. La o cercetare mai profundă, vom constata că debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu n-a ieşit cu nimic din nota de dâmboviţeanism mizer care a definit şi defineşte realităţile din partidele şi instituţiile statului nostru de drept.
Arătam în comentariile anterioare din acest serial dedicat Congresului extraordinar al PNL că nici la reuniunea de la Bucureşti, nici în perioada premergătoare nu s-a înregistrat o dezbatere publică a activităţii PNL sub conducerea fostului premier. La dialogul de la Ştirea zilei, de luni, 23 martie 2009, de pe Antena 3, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, unul dintre artizanii debarcării lui Călin Popescu Tăriceanu, a încercat, în premieră, să răspundă la întrebarea:
De ce a fost debarcat Călin Popescu Tăriceanu? Printre altele, Ludovic Orban s-a referit la stilul în care Călin Popescu Tăriceanu a condus în ultimii ani PNL. Ludovic Orban s-a referit la decizii luate de Călin Popescu Tăriceanu într-un cerc restrâns, fără a consulta organismele democratice ale partidului. Domnia-sa a dat drept exemplu felul în care a fost numit Călin Predoiu la Ministerul Justiţiei