Aceasta este scurta poveste a unui mandat fără regrete la Ministerul Muncii, de-o vară, al fostului consilier prezidenţial. Înainte de a fi numit, Lăzăroiu avusese cea mai frumoasă lună din viaţa sa, scrie Adevarul.
Sebastian Lăzăroiu, sociolog şi politolog, a fost cinci ani consilier prezidenţial, şef al Departamentului de Planificare şi Analiză Politică de la Cotroceni. A plecat de-acolo la 1 mai 2011, după un acord al părţilor, cu cinci saci de lucruri personale. Ştia că, dacă vine la Cotroceni, nu va pleca repede. A plecat totuşi.
E şi un semn aici: de Ziua Muncii, într-o vineri, Sebastian Lăzăroiu devenea liber în relaţia contractuală cu Traian Băsescu, pentru ca în iunie, tot într-o vineri, să accepte portofoliul de la Ministerul Muncii. A fost cea mai frumoasă lună din viaţa sa. Nu a fost chiar şomer în acea perioadă, colabora ca editorialist la „Evenimentul zilei", şi avea, cum şi-a dorit mereu, mai multă libertate de exprimare. Da, a fost cea mai frumoasă lună din viaţa sa. Aceasta este scurta poveste a unui mandat fără regrete la Ministerul Muncii, de-o vară, al fostului consilier prezidenţial. Înainte de a fi numit, Lăzăroiu avusese cea mai frumoasă lună din viaţa sa, scrie Adevarul.
Sebastian Lăzăroiu, sociolog şi politolog, a fost cinci ani consilier prezidenţial, şef al Departamentului de Planificare şi Analiză Politică de la Cotroceni. A plecat de-acolo la 1 mai 2011, după un acord al părţilor, cu cinci saci de lucruri personale. Ştia că, dacă vine la Cotroceni, nu va pleca repede. A plecat totuşi.
E şi un semn aici: de Ziua Muncii, într-o vineri, Sebastian Lăzăroiu devenea liber în relaţia contractuală cu Traian Băsescu, pentru ca în iunie, tot într-o vineri, să accepte portofoliul de la Ministerul Muncii. A fost cea mai frumoasă lună din viaţa sa. Nu a fost chiar şomer în acea perioadă, colabora ca editorialist la „E