Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferte de 1 Mai în Banat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 aprilie 2010 ·

De 1 Mai, timişorenii sunt aşteptaţi la Muzeul Satului Bănăţean, unde va avea loc un târg de produse tradiționale, şi apoi la o cură de soare, pe gazonul ştrandurilor ce-și vor deschide porțile în acest weekend. Sursa: Adi Pîclișan

De la legume şi fructe la brânzeturi, miere de albine, peşte sau preparate din carne şi până la produse de panificaţie, vin şi bere, toate se vor găsi din belşug la Muzeul Satului Bănăţean în acest weekend.

Pe toată durata expoziţiei cu vânzare „Primăvara produselor tradiţionale din Banat şi Ardeal”, atmosfera va fi întreţinută de Ansamblul Banatul şi de Ansamblurile din Pişchia, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Făget, Belinţ şi Sânnicolau Mare.

Se deschid ștrandurile

După ce s-au aprovizionat cu bunătăţi, timişorenii pot sta la soare la cele câteva ştranduri din oraş care se deschid, ca de obicei, pe 1 Mai. La câteva minute de mers de Muzeul Satului, primul ştrand este cel al fostelor Uzine Mecanice (UMT). Deschis între orele 9.00 şi 20.00, acesta are patru bazine complet modernizate, din care două cu apă termală, plus terenuri sintetice de minifotbal, un restaurant cu două terase şi o pizzerie.

Ştrandul Termal pune apă în două din cele trei bazine şi va fi deschis până la încălzirea definitivă a vremii, când va intra în program nonstop, între orele 8.00 şi 20.00. Şi patronii de la No Name au anunţat deschiderea locaţiei, dar apa va umple bazinul numai dacă se încălzeşte. Accesul în oricare dintre ştranduri costă 10 lei, copiii având acces gratuit, însoţiţi de adulţi.

Pedalare în Valea lui Liman şi rock la Gârnic

Duminică are loc Liman Bike Race, a cincea ediţie a concursului pentru biciclişti organizat de CJ Timiş la Valea lui Liman, unde accesul se face pe DN 59A Lugoj-Deva. Participarea e gratuită, iar competiția începe la ora 11.00. Premiile vor consta în echipamente sportive.

Concurenţii vor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 7 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 7 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 7 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 7 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 12 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°