ŢINUTĂ. Jucătorilor le trebuie cămaşă, papion şi vestă.
Pasionaţii de snokeer se întâlnesc azi la Bucureşti, în ultima zi a Campionatului Naţional de Snooker, ajuns la etapa a IV-a. Confundat foarte des cu poolul, snookerul, banalul biliard american care se practică în toate sălile de profil din România, este un joc mult mai complex, cu zeci de reguli, strategii şi condiţii suplimentare faţă de ceea ce joacă românii prin cârciumi, sub numele de biliard.
Acest sport există oficial de cinci ani la noi, dar numărul jucătorilor legitimaţi nu depăşeşte 170, din cauză că rigoarea pregătirii, a antrenamentelor şi rezultatele din concursurile naţionale trebuie să fie printre cele mai bune.
„Şah cu tacul şi cu bilele”
De la numărul de reguli până la dimensiunea mesei, toate aspectele sportului numit snooker „bat” celelalte variante ale jocului cu bile şi tacuri. „Este un joc mult mai complex şi mult mai solicitant faţă de pool sau biliard, Bila 8 sau Bila 9. Dar frumuseţea sa constă tocmai în concentrarea suplimentară pe care o necesită, precum şi în posibilitatea de a alege strategii diverse”, descrie Dragoş Cosmaciuc motivele pentru care s-a apucat de acest sport.
La cei 45 de ani ai săi, originar din Suceava, Dragoş a pus bazele Federaţiei Române de Snooker, o susţine material şi a reuşit să devină şi singurul antrenor federal la acest sport, după ce a studiat cu cel mai mare jucător de snooker din lume, britanicul Terrence „Terry” Griffiths. Revenit în ţară, a început să predea cursuri de snooker la sediul federaţiei, în sala de pe Intrarea Grânarului nr. 8.
„Jocul de snooker presupune o mai mare precizie a loviturii decât la biliard, datorită dimensiunilor mesei, dimensiunii bilelor, poziţiei incomode din care trebuie lovită de multe ori bila şi o mult mai mare doză de gândire tactică. A lăsa ad
