"Baletul oferă cea mai frumoasă gamă de mişcări pe care corpul uman le poate executa."
George Balanchine
Considerat a fi părintele baletului neo clasic şi fondatorul şcolii naţionale de balet din Statele Unite, GEORGE BALANCHINE (1904-1983) parcurge un drum lung şi sinuos de la tânărul gruzin Balanşivadze la "Mister B". Se formează la Şcoala Imperială de Balet din Sankt Petersburg, continuă să studieze pianul la Conservator, colaborează la Paris cu Baletele Ruse ale lui Serghei Diaghilev, apoi cu cele din Monte Carlo. Cariera sa americană începe în 1934; timp de aproape o jumătate de veac va compune peste 450 de coregrafii, bună parte pentru compania pe care o fondează în 1948, New York City Ballet.
Produce bijuterii precum Agon, Apollon musagète, Cele patru temperamente, Visul unei nopţi de vară, Jewels şi o întreagă serie de balete clasice (Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor, Coppelia). Colaborează cu fraţii Gershwin, dar mai ales cu Igor Stravinski, pe a cărui muzică montează aproape 40 de balete. Lucrează pentru Hollywood, Broadway şi televiziune.
Debutând într-o epocă de austeritate economică, dezvoltă un stil specific american pornind de la cel academic rus, un dans epurat în care renunţă în aparenţă total la scenariu, dans caracterizat prin spirit atletic, viteză, dinamism, complexitate şi pigmentat cu asimetrii. Simplitatea scenografică este compensată prin frumuseţea fizică a balerinei de tip androgin, căreia nu i se cere expresivitate dramatică, întrucât linia dansantă este considerată ca fiind expresivă în sine. Devenit peste timp o adevărată instituţie a baletului, lucrările sale sunt un must pentru orice companie de balet care se respectă.
Valsul fantezie (pe muzică de Glinka) este o piesă relativ scurtă, densă şi deosebit de solicitantă, creată în 1953 pentru un grup restrâns de solişti – atunci, ca şi
