Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensii suplimentare din banii cetatenilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 noiembrie 2005 · ·

Parlamentarii au mai facut un pas in a-si pecetlui, printr-un proiect de lege, privilegiile deosebite si imunitatile pe care si le-au stabilit cu de la sine putere de-a lungul timpului. Dupa luni bune de discutii, desfasurate pe cat posibil cat mai departe de ochii "indiscreti" ai presei, senatorii si deputatii au reusit sa ajunga la o forma finala a Statutului lor. Urmatorul pas il constituie eventuala armonizare a prevederilor acestuia cu regulamentele recent adoptate ale celor doua Camere, iar apoi dezbaterea in sedinta comuna. Dai 2 milioane, primesti 8! Printre cele mai controversate aspecte din Statutul deputatilor si senatorilor se numara cel referitor la pensia suplimentara. In schimbul unei contributii de 5% din indemnizatia bruta lunara (aproximativ 41 milioane lei vechi, in prezent), parlamentarii vor primi cate 5% din aceeasi indemnizatie pentru fiecare an de mandat exercitat. De aceasta posibilitate vor beneficia si deputatii si senatorii al caror mandat a expirat inainte de anul 2005. In alte cuvinte, si aceia care nu mai sunt parlamentari au posibilitatea de a plati sumele corespunzatoare mandatelor exercitate in trecut, urmand sa primeasca in viitor pensii frumoase. Daca luam actualul nivel al indemnizatiei parlamentarului, rezulta ca fiecare senator si deputat ar urma sa cotizeze cu 2.200.000 lei vechi pe luna. La incheierea unui mandat de patru ani ei vor avea dreptul lunar la 20% din indemnizatie. Adica, nu mai putin de 8.200.000 lei vechi. Suma creste exponential in cazul parlamentarilor care au mai multe mandate. Vacaroiu dezinformeaza iar In repetate randuri Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului, a incercat sa bagatelizeze prevederile extrem de favorabile pe care si le-au stabilit parlamentarii. Ba mai mult, el a prezentat situatia in asa fel incat sa induca opiniei publice ideea ca toate privilegiile sunt "extrem" de normale, ca nu af

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 35 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Roland Garros: Confruntare Nadal-Zverev în primul tur. Djokovici va întâlni un francez

News.ro acum 19 minute
Spaniolul Rafael Nadal îl va înfrunta pe favoritul 4, germanul Alexander Zverev, în primul tur al turneului de la Roland-Garros, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi. Liderul ATP, Novak Djokovici, îl va întâlni pe francezul Pierre-Hugues He

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 26 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 57 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°