Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Portret - Nicolae Maniu, drumul spre faima mondială

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 august 2009 ·

Picturile sale au intrat în colecţii particulare şi de stat, fiind cel mai bine vândut artist plastic român. Talentul l-a moştenit de la tatăl său, cel mai mare librar din Cluj, care l-a dus, practic, de mână, la Liceul de Artă. Apoi, Nicolae nu a mai abandonat calea spre propria identitate artistică. Chiar şi atunci când, student la Institutul de Arte Plastice din Cluj, lucra panouri pentru protecţia muncii, pasate de artiştii consacraţi, singurii care primeau astfel de comenzi. Le picta în culori vii, puternice, amestecate cu cerneluri tipografice. Panourile „lui“ deveniseră foarte populare. Din 1971, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici.

Prima expoziţie, „pe fugă“

 

Prima expoziţie personală a deschis-o la Linz, Austria, în 1977. A fost o expoziţie „pe fugă“, de vineri până duminică, suficient să vândă două tablouri şi să stârnească interesul unui galerist din St. Polten, care i-a preluat expoziţia. Cei doi galerişti austrieci i-au achiziţionat lucrările pentru 7.000 de mărci, care erau bani la vremea aceea. Însă nu era mulţumit. „Mă obseda maiestatea picturii de şevalet, din perioada de glorie a artiştilor flamanzi. Vroiam profunzime, spaţialitate, vedeam tridimensional. Acesta era drumul pe care trebuia să-l urmez“.

Rămas în Germania

Un neamţ, Hans Joachim Grove, pe care l-a cunoscut la Cluj, l-a ajutat să expună la cea mai importantă galerie de artă din Braunschweig, în 1983. A fost un succes. Directorul Muzeului Durer din Nurnberg i-a comandat o lucrare mare, de un metru pe 1,5 metri, pentru colecţia „Variaţiuni pe tema Durer”.

Fundaţia Durer oferea 10.000 de mărci, dar mult mai important era că printre pictorii colecţiei se numărau Dali şi  Picasso. S-a hotărât să rămână în Germania.

Evadarea la Paris

 

În 1993, se stabileşte la Paris, unde se în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 55 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 24 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 33 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 30 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°