Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni primim căldură!

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2010 ·

Primarul Victor Drăguşin şi directorul Terma Serv, Traian Constantinescu s-au întîlnit aseară cu administratorii asociaţiilor de proprietari din oraş. Temele „fierbinţi” de discuţie au fost căldura şi datoriile populaţiei din sistemul centralizat de încălzire.

Sala de şedinţe a Sindicatelor a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea strânsă. Primarul Victor Drăguşin a dorit să-i înştiinţeze pe oameni cu privire la furnizarea agentului termic în iarna care urmează. “Am emis două bilete la ordin pentru firma care furnizează gazul către Terma Serv, dar doar pentru lunile noiembrie şi decembrie. Tot pentru aceste două luni vom acorda şi ajutoare de încălzire. Însă, de anul viitor nu se vor mai acorda subvenţii şi în varianta asta, vă informez că preţul întreţinerii la un apartament de 55 mp, poate ajunge la 700-800 de lei”, a spus primarul Alexandriei.

Terma Serv nu va da căldură asociaţiilor cu datorii mari

La sistemul centralizat de încălzire, mai sunt branşate 6.700 de apartamente, acesta fiind unul dintre motivele pentru care, în cazul în care nu se vor mai acorda subvenţii, preţul gigacaloriei va fi şi mai mare. Conducerea Terma Serv a luat hotărârea ca asociaţiile cu datorii mari să nu primească agent termic, decât după ce îşi achită 50% din acestea, iar restul vor fi eşalonate. “Vă rog să daţi dovadă de aceeaşi ţinută şi gradul de încasare să fie la fel de 90%, astfel încât banii municipalităţii să nu ajungă să fie daţi pe gaze. Dacă se va întâmpla aşa, gândiţi-vă că vom renunţa la alte investiţii”, a adăugat edilul şef.

Tensiuni şi nervi la întâlnire

La întrebarea oamenilor: “Când daţi drumul la căldură?”, răspunsul a fost unul simplu, “când faceţi cerere”. În acest moment, oamenii au început să se revolate şi să strige în cor de când această prevedere. “Dar de ce să facem cerere, anul trecut nu ne-aţi mai întrebat dacă vrem sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 31 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°