Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu Petru Mircea: "Mădălina a fost bătută în copilărie de mama ei"

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 · ·

Petru Mircea a revenit la Pro Tv pentru a da noi explicaţii. Fiind acuzat de familia Mădălinei că este vinovatul moral pentru moartea ei, Petru se apără şi vorbeşte despre relaţia «distantă» pe care soţia lui o avea cu părinţii ei.

Petru Mircea face dezvăluiri incendiare referitoare la viaţa Mădălinei Manole. El spune că părinţii artistei au maltratat-o atunci când era mică şi, în loc să o susţină, Puiu a lăsat să se înţeleagă că familia ei a profitat financiar de ea.

Citiţi şi:

Cel de-al doilea interviu cu Petru Mircea: «Mădălina îşi pierduse voinţa»

Părinţii Mădălinei Manole dau declaraţii în faţa procurorilor

Părinţii Mădălinei Manole spun că Petru Mircea se purta ca un dictator

"Problemele care îmi ridicau semnele de întrebare erau vizitele restrânse ale părinţilor la noi, distanţa pe care ea o voia faţă de părinţi. Eu vorbesc cu părinţii mei şi de 6-7 ori pe zi, ei locuiesc in botoşani, am făcut un abonament telefoni special pentru a încerca să repar această distanţă, ca urmare va fi desfiinţat acel tip de abonament".

"A avut o copilărie grea din punct de vedere financiar, era o familie modestă, s-au mai născut oameni mari din familii modeste. Au fost lucruri acumulate pentru că, să spun deschis şi o ştiu şi ei, Mădălina şi-a ţinut în spate familia, nu e nimic anormal în asta, dar să nu vrei să faci chiar nimic doar să te bazezi mereu pe ajutorul copilului? Chiar şi fratele?", spune Petru Mircea la Pro TV.

Dan Negru, devastat de moartea Mădălinei Manole: „A fost o artistă adevărată, nu o vedetă de tinichea care îşi arată sânii"

Hunedoara: "Era o plăcere să stai de poveşti cu Mădălina!"

"Am aflat acum de curând şi am fost şocat de treaba asta, primea bătăi de la mama ei, mi-a spus o persoană foarte apropiată, căreia i s-a confesat Mădălina. Tatăl o supunea aceluiaşi tratament pe mama ei."

"Uşo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 15 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 30 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marcel Ciolacu, gafă monumentală la Timișoara: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“ VIDEO

Adevarul acum 24 minute
Marcel Ciolacu a făcut o remarcă deloc inspirată într-o conferință de presă la Timișoara, precizând că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Gafa premierului a fost sesizată imediat și taxată prin grimase de către colegii săi

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

Mediafax acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întâlnirea are loc în timpul vizitei pe care Blinken o face în China. Liderul chinez a spus că SUA şi China ar trebui să fie parteneri, nu rivali.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°