Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCENARIU ŞOCANT: Hugo Chavez nu ar mai fi în viaţă de pe 30 decembrie

Publicat in Romania Libera, joi 28 februarie 2013 ·

Fostul ambasador al statului Panama pe lângă Organizaţia Statelor Americane, Guillermo Cochez, susţine că preşedintele venezuelean Hugo Chavez a decedat încă de acum două luni, mai exact în data de 30 decembrie, şi nu a exclus ca în Venezuela să fie anunţate zilele viitoare noi alegeri prezidenţiale, relatează joi RT, citând canalul de televiziune columbian NTN24, potrivit Realitatea.net.

Într-un interviu acordat miercuri NTN24, Cochez a declarat că dispune de informaţii confidenţiale potrivit cărora încă în urmă cu două luni Chavez a intrat în moarte cerebrală, iar zilele trecute acesta ar fi fost şi deconectat de la aparatele de respiraţie artificială.

În acelaşi interviu, el a mai spus că săptămâna trecută Chavez a fost adus din Havana la Caracas, întrucât autorităţile cubaneze nu au dorit să-şi asume o decizie atât de serioasă precum deconectarea de la aparatele care susţineau funcţiile vitale ale liderului venezuelean. 'Preşedintele a fost deconectat, cel mai probabil, de la aparate în urmă cu patru zile', a indicat acesta.

După cum a relatat RT în pagina sa online, Cochez consideră că noi alegeri prezidenţiale în Venezuela ar putea să fie anunţat 'astăzi sau mâine'. El susţine că informaţia sa este absolut veridică, iar autorităţile de la Caracas nu au decât s-o infirme. 'Invit guvernul venezuelean să demonstreze că ceea ce spun despre Chavez nu este decât minciună', a mai spus el, conform RT.

Chavez s-a aflat în ultimele două luni la tratament în Cuba, după o intervenţie chirurgicală din cauza recidivării cancerului în zona pelviană, timp în care nu a apărut niciodată la televizor. Săptămâna trecută, el a fost adus pe neaşteptate de la Havana la un spital militar din Caracas , iar autorităţile venezuelene au publicat o fotografie din camera sa de spital, unde a fost reprezentat cu fiicele sale. Fostul ambasador panamez susţine însă că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 39 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°