„Istoria intelectuală a secolului XX poate fi scrisă ca o serie de dezvrăjiri politice în faţa unei doctrine care promisese emancipare universală şi care a condus în schimb la teroare, nedreptate, inegalitate şi abisale abuzuri asupra drepturilor omului”.

Într-un toast ţinut pe 7 noiembrie 1937, referindu-se la duşmanii Uniunii Sovietice, Stalin spunea: „…noi vom distruge fiecare astfel de inamic, chiar dacă a fost un vechi bolşevic, îi vom distruge toate rubedeniile, familia. Vom distruge fără milă pe oricine care, prin faptele sau gândurile lui - da, gândurile lui - ameninţă unitatea statului socialist. Pentru nimicirea completă a tuturor duşmanilor şi a rubedeniilor lor!” Cam tot pe atunci, sinistrul procuror Vîşinski, cel care a dus la perfecţiune tehnica prin care acuzaţii mărturiseau vini imaginare, îndemna şi el la suprimarea fără milă a adversarilor: „Împuşcaţi câinii turbaţi! Daţi morţii această bandă care ascunde maselor populare colţii ei de fiară, dinţii ei de prădătoare! (…) Să se termine odată cu aceşti greţoşi hibrizi de vulpi şi porci, cu aceste hoituri împuţite. Să nu se mai audă grohăiturile lor porcine! Să fie exterminaţi câinii înrăiţi ai capitalismului care vor să-i sfâşie în bucăţi pe cei mai buni oameni ai ţării noastre sovietice!” În 1918, Grigori Zinoviev, care două decenii mai târziu urma să fie una din victimele lui Stalin, enunţa cu un cinism absolut un program de exterminare în masă a duşmanilor potenţiali: „Trebuie să aducem alături de noi 90 de milioane din totalul de 100 de milioane de locuitori ai Rusiei sovietice. Cât despre restul, nu avem nimic a le spune. Ei trebuie nimiciţi”. În acelaşi an, Lenin însuşi îi desemna pe „duşmanii de clasă” prin termeni ca lipitori, păianjeni, ploşniţe, paraziţi. Hitler, la rândul lui, îi va numi pe adversarii politici şi pe evrei „insecte dăunătoare” care trebuie stârpite.

Am extras c