A fost multiplă campioană mondială şi olimpică, dar cel mai important „muşchi” forjat în anii de performanţă în gimnastică rămâne tăria interioară. După zece ani de la retragere, Andreea Răducan şi-a învăţat lecţiile şi s-a reinventat în propria ei viaţă.

Am citit cartea Andreei Răducan într-o singură seară. Se întâmpla în weekendul de dinainte de întâlnirea noastră, iar în dimineaţa în care mi-am aşezat coatele pe masă, într-o cafenea din Centrul Vechi al Bucureştiului, am simţit pentru prima oară emoţia aşteptării unui om care, chiar dinainte de a-ţi strânge mâna, te-a invitat la o călătorie prin toate cotloanele sufletului său.

Mi-aş fi dorit ca primul lucru spus Andreei, imediat după ce ne-am cunoscut în carne şi oase, să fi fost: „Cartea ta m-a emoţionat foarte tare”. Dar, mărunţică, luminoasă şi cu un zâmbet de la o ureche la alta, Andreea mi-a luat-o înainte cu poveştile ei, iar gândul meu a fost înlocuit de un altul: „Deci ea este fata pentru care o ţară întreagă ţinea pumnii strânşi, cu furie, iubire şi emoţii, în faţa televizorului”. Pentru acest zâmbet care se găseşte acum chiar în faţa mea.

Citiţi şi povestea lui Ivan Patzaichin!

„M-am ferit întotdeauna să mă trezesc cu o pălărie prea mare pe cap, aşa că nu mă duceam niciodată la culcare cu gândul că voi fi campioană”, scrie Andreea în cartea ei „Reversul Medaliei” (reeditată anul acesta la Editura Wiseman), iar drumul ei a început ca toate traseele mari şi glorioase: din joacă. La fel cum a început şi cartea ei, pe care o lume întreagă i-o cerea într-un glas şi pe care a scris-o fără termene-limită, de drag, pentru ca oamenii să-i afle povestea completă, cap-coadă.

Citiţi povestea multiplei campioane mondiale şi olimpice peforbes.ro!