Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impresionant

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 7 noiembrie 2013 ·

Dă se se termine Campionatul Mondial de Fotbal under 17, care ar fi meritat să se desfăşoare într-un loc mai prietenos cu fotbalul decât o ţară ca aceasta. Am urmărit cât am putut din acesta, adică niscai meciuri din grupe şi toate partidele din sferturi şi semifinale. Evident că favorita mea veşnică, Brazilia, care începuse cu un 5-0 şi mult spectacol, a luat-o în sferturi, şi de la cine? De la Mexic, care însă nu s-a oprit după, ci a mai executat şi Argentina, chestie total umilitoare pentru fotbalul sud-american, astfel că mexicanii (altfel, tipici: nişte pitici care ating iarba cu dosurile, dar tehnici de speriat) vor juca la sfârşitul săptămânii finala. La care, vă jur, nu se gândeau când de abia începuse campionatul. Cu siguranţă însă că se vedeau doar finalişti, ci chiar câştigători (după ce i-am văzut prima oară, de atunci şi eu mizez pe ei) jucătorii din cealaltă echipă ajunsă în finală, Nigeria. Aici se cuvine făcută o paranteză ceva mai lungă: de prin 1990, de la Mondialul din Italia, unde şi pe noi ne-au „judecat” nişte africani, ştim că Africa produce individualităţi dar nu şi echipe. Că n-au spirit colectiv, că sunt tehnici şi atât, că organizarea jocului e imposibilă la africani. Absolut valabil şi confirmat în timp de nenumărate ori până acum, acest tipar colectiv a crăpat în ultimele săptămâni, în care nu doar am apreciat ce văd, dar am avut momente de extaz dublat de uimire: echipa Nigeriei, asta under 17, este absolut fabuloasă. Fiecare jucător este tehnic cât Messi sau Neymar, iar împreună alcătuiesc o echipă atât de omogenă încât parcă joacă de câteva vieţi împreună. În plus, au şi calităţi fizice de excepţie adversarii lor din semifinale, suedezii, părând nişte librici pe lângă ei. Ceea ce înseamnă această Nigeria under 17 nu are echivalent în nimic din ceea ce am văzut eu în fotbalul de acest nivel de vreo 50 de ani încoace. N-am nici o în

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°