FR de Baschet e condusă de secretarul general Dan Berceanu
Apele s-au învolburat la Federaţia de Baschet, iar Anton Netolitzchi, actual vicepreşedinte şi candidat la alegerile din decembrie pentru postul de preşedinte, susţine că la FRB s-a încălcat grav regulamentul. Fostul mare jucător consideră că bulgărele a început să se prăbuşească pentru că modificările statutului din 2 mai 2011 nu au fost legiferate la Tribunal în termen de 30 de zile.
„Haosul continuă! Printre modificările de statut a fost şi aceea conform căreia un club poate fi reprezentat în primul şi în eşalonul secund doar de o echipă de seniori! În schimb, la celelalte campionate oficiale, de la baby-baschet (8-9 ani), la Under 20, un club poate înscrie mai multe formaţii cu drept de acces la turneele finale. Pentru că acest amendament n-a fost legiferat, se poate considera că grupările au cheltuit bani degeaba, pentru că în statutul vechi nu aveau voie cu mai multe echipe. Ce se întâmplă acum cu clasamentul? Cu banii cheltuiţi? Cu medaliile? Le luăm de acasă copiilor? Pentru că s-a încălcat statutul!”, pretinde Netolitzchi.
O confirmare a faptului că modificările din 2011 nu au fost legiferate la Tribunal derivă din faptul că Adunarea Generală de la finele lunii trecute a fost reconvocată de delegatul MTS la 15 zile (conform vechiului statut), nu la doar două ore cum ar fi prevăzut modificările votate în Adunarea din 2011. Dan Berceanu nu a putut fi contactat.
FR de Baschet e condusă de secretarul general Dan Berceanu
Apele s-au învolburat la Federaţia de Baschet, iar Anton Netolitzchi, actual vicepreşedinte şi candidat la alegerile din decembrie pentru postul de preşedinte, susţine că la FRB s-a încălcat grav regulamentul. Fostul mare jucător consideră că bulgărele a început să se prăbuşească pentru că modificările statutului din 2 mai 2011 nu au fost legifer