Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă la Petrolul. Posibil prejudiciu de 11 milioane de euro din transferuri UPDATE

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Polițiști de la BCCO Ploiești au călcat miercuri dimineață sediul clubului Petrolul și au cerut acte financiare referitoare la jucători și modul în care au ajuns la clubul ploieștean

ORA 18.43

Clubul Petrolul a ieșit miercuri seară și cu un comunicat de presă:

„Astăzi, 14 noiembrie 2012, o echipă a DIICOT Cluj s-a deplasat la sediul FC Petrolul Ploiești, solicitând o serie de documente, pe care clubul nostru le-a pus la dispoziție.

FC Petrolul Ploiesti regretă faptul că, prin această acțiune, imaginea clubului nostru este afectată, lăsând în sarcina instituțiilor abilitate ale statului să analizeze ancheta demarată"

ORA 18.35

Potrivit lui Daniel Capră, acționarul care deține alături de Florian Walter clubul Petrolul, solicitările BCCO Ploiești au fost făcute în numele procurorilor de la DIICOT Cluj. (VIDEO)

Polițiștii de la BCCO au solicitat conducerii să le pună la dispoziție acte financiare, precum și contractele angajaților și ale tuturor jucătorilor de la echipă.

Procurorii anchetează modul în care s-au transferat 15 jucători în vară de la "U" Cluj la Petrolul, odată cu plecarea patronului Florian Walter.

Este vorba despre Mircea Bornescu, George Galamaz, Ionuţ Neag, Constantin Grecu, Sebastian Achim, Gaston Mendy, Adrian Cristea, Ovidiu Hoban, Marian Cristescu, Sebastian Cojocnean, Laurenţiu Marinescu, Gicu Grozav, Vlad Morar, Tony Nwakaeme şi Lukasz Szukala.

Comunicatul DIICOT: „Transferul cu titlu gratuit a unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată este de natură să genereze suspiciuni"

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale „in rem", sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de iniţiere/constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°