Cercetătorii britanici au descoperit câţiva anticorpi capabili să blocheze procesul de dezintegrare a sinapselor dintre celulele cerebrale, care cauzează maladia Alzheimer, în cadrul unui studiu realizat pe şoareci, publicat marţi, în Journal of Neuroscience, informează AFP.
Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici de la University College din Londra, descoperirea lor ar putea deschide calea spre obţinerea unui tratament eficient pentru pacienţi umani.
Maladia Alzheimer este caracterizată prin formarea de depozite anormale de proteine, peptide beta-amiloide, la nivelul sinapselor, împiedicându-le pe acestea să îşi îndeplinească rolul lor de comunicator între neuroni.
Anticorpii descoperiţi neutralizează funcţionarea Dkk1, o proteină apropiată de beta-amiloide, blocând efectele ei toxice asupra sinapselor, a explicat Patricia Salinas, de la departamentul de biologie celulară din cadrul University College din Londra, coordonatoarea studiului.
Biopsiile realizate postmortem asupra ţesuturilor cerebrale ale persoanelor suferind de Alzheimer au evidenţiat concentraţii ridicate de proteină Dkk1, dar, până acum, nimeni nu ştia ce înseamnă acest lucru, a precizat cercetătoarea britanică.
Savanţii au descoperit că peptida beta-amiloidă stimulează sinteza proteinei Dkk1, care, la rândul ei, provoacă dezintegrarea sinapselor din hipocampus, o zonă a creierului care joacă un rol cheie în procesele de învăţare şi memorare.
Testele realizate pe creierele şoarecilor au demonstrat faptul că toate sinapsele tratate cu aceşti anticorpi au rămas sănătoase.
În ciuda unor descoperiri importante făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte descifrarea mecanismelor moleculare ale maladiei Alzheimer, niciun tratament eficient nu a fost conceput până în prezent pentru a opri progresia acestei maladii neurodegenerative cu efecte devastatoare.