Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: S-a strigat catalogul după jumătate de secol

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Prima promoţie mixtă a Colegiului Mircea cel Bătrân Constanţa a depănat amintiri după 50 de ani de la absolvire. Au trăit vremuri tulburi, când societatea era afectat de urmările celui de-al Doilea Război Mondial, iar învăţământul se făcea încă sub asediul ruşilor.

În ultima zi de şcoală, la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân s-au întâlnit mai multe generaţii de absolvenţi. În curtea liceului, multe flori, un program artistic, momente de decernare a diplomelor; domnişoare elegante, elevi nerăbdători şi emoţionaţi să îşi cunoască mediile. În sala „Coriolan“, la răcoare, însă cu aceleaşi emoţii, o altă promoţie se întâlnea şi împărţea flori, dar şi multe lacrimi. Este vorba despre prima promoţie mixtă a liceului, care s-a întrunit ieri pentru reuniunea de 50 de ani de la absolvire. Unii dintre ei nu au mai păşit în liceu cu ani de de zile astfel încât se pierduseră prin mulţime de cabinete, laboratore. „Ce schimbat e totul!“, se aude pe holuri. Mihaela Ungureanu este cea care a pus la cale agapa promoţiei 1960. A vrut să îşi uimească foştii colegi şi a pregătit tricouri imprimate cu pozele lor luate din tabloul de absolvire. „Ca să ne recunoaştem“, spune ea. Doamne şi domni elegaţi, unii dintre ei netrădându-şi vârsta sunt primiţi cu entuziasm. Farmacişti, ingineri, profesori, medici, din Constanţa dar şi din alte colţuri ale ţării şi chiar ale lumii s-au reîntâlnit la fostul liceu. „Ne-am mai reunit la aniversarea de 45 de ani şi de atunci ne-am dat seama că ne este dor unii de alţii, iar cei din Constanţa ne întâlnim lunar la un restaurant pe malul mării“, spune Mihaela Ungureanu. Familia etniilor Armeni, evrei, greci, ruşi au fost ca o familie. „Eram uniţi, ordonaţi, dar şi foarte modeşti. A fost o promoţie în care toţi am urmat facultatea“, a declarat şefa promoţiei, Elena Nistor, care a venit de la Deva pentru a se întâlni cu foştii colegi. „Este o diferenţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 23 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°