Tocmai acesta face farmecul si unicitatea Europei: unitatea sa in diversitate, coexistenta unei pluraritati de limbi si culturi ce lipseste altor civilizatii. Dar tot de aici vine si slabiciunea sa. Foarte probabil, Franta il va avea presedinte pe Nicolas Sarkozy. Prezenti in numar foarte mare la vot, francezii "verzi" au reusit sa impuna un evreu de origine maghiara, provenit dintr-o familie cu ramuri transilvane, pentru a le reda mindria nationala. Nu-mi place Sarkozy, dar trebuie sa recunosc ca a avut cel mai coerent mesaj politic si nu a avut, practic, contracandidati. Pe linga redarea gloriei Frantei, l-am auzit bravind despre radacinile crestine ale Europei, despre "necesara" federalizare a continentului si despre reapropierea de Statele Unite ale Americii.
Proiectele sale sint foarte discutabile, dar ele vin, intr-adevar, intr-o perioada de criza, in care institutiile europene se cer reformate. Este vorba despre o criza identitara profunda, despre lipsa unei constiinte europene, a unei ideologii motivante, a unei Constitutii, a unui spirit european, despre negarea radacinilor iudeo-crestine, mai mult decit semnificante, despre desacralizare, despre criza modelului social european, rigiditati structurale, interventionism excesiv, imbatrinire demografica, pierderi relative de competitivitate, ecarturi tehnologice semnificative s.a.
Pierduta parca in vagul ceturilor bruxelleze, lunara Europa se afla inca in labirintul particularitatilor nationale, al independentismelor de tot felul, al specificitatilor lingvistice, culturale si religioase, al diferitelor traditii si obiceiuri. Identitatea sa este cautata doar in exterior, in forme, reguli si institutii, deci pe orizontala, pierzindu-se firul verticalitatii, ideea unitatii, potrivit careia unul este egal cu multiplul. Pentru iesirea dintr-o astfel de criza, aripile politice si cele institutionale nu sint
