Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu un secol

Publicat in Jurnalul, luni 22 iunie 2009 ·

Reporterii tineri vor să se facă remarcaţi prin subiecte şocante, cum ar fi spitalul de nebuni, azilul de bătrâni sau o vizită la închisoarea celor condamnaţi pe viaţă. E una dintre ciudăţeniile debutului. Graba de a ajunge pe drumul cel mai scurt la notorietate duce adesea în fundături.

Senzaţionalul are multe din datele unei infirmităţi, iar unul dintre imperativele profesiei de ziarist e să nu vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Am vrut să scriu şi eu, în primul an de jurnalism, un reportaj la o casă de bătrâni uitaţi de copii, dar un coleg cu ani buni mai în vârstă m-a prevenit: Nu te duce acolo, că se ia. Ce se ia?, l-am întrebat. Bătrâneţea, neputinţa, tristeţea, mi-a spus el.

Zilele trecute, o jurnalistă trimisă de redacţie să-i ia un interviu unei doamne de viţă nobilă, ajunsă în pragul centenarului şi despre care i s-a spus că "se ţine remarcabil", m-a abordat vădit intrigată de întâlnire. Colega voia să ştie dacă stătusem vreodată de vorbă cu oameni foarte, foarte bătrâni şi ce gândeam despre persoanele care trăiesc mult, până către 100 de ani. M-am ţinut vreme de un deceniu în preajma unui artist, care a dus-o fără să fie o povară pentru nimeni până la 94 de ani, observând cum i se restrângeau dialogul, motivaţiile, nevoile sociale, într-un cuvânt universul. Tremura din tot corpul, însă de îndată ce lua cărbunele în mână şi începea desenul pe cartonul de pe şevalet, mâna devenea sigură, iar liniile aveau ceva din fulgerarea unor mişcări de om tânăr. Trupul bătrânului dezvol­ta­se, datorită lucrului intens şi continuu al intelectului, unele acuităţi miraculoase, în afara trecerii timpului.

Oamenii care vorbesc puţin şi numai când sunt întrebaţi par mai deştepţi decât guralivii. Aşa-numita înţelepciune a bătrânilor, venind o dată cu anii, e legată de pierderea sau diminuarea unor obiceiuri, pierdere cauzată de con

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 34 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 37 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°