Monica Bejenaru a câştigat premii la olimpiadele naţionale de muzică şi interpretare şi cântă alături de trei formaţii pentru tineri din Bacău.
Artista a debutat în muzică la vârsta de cinci ani, când a câştigat premiul I la Festivalul „Micul Prinţ“. Totul a început când Monica Bejenaru s-a înscris la Liceul de Artă. „De la grădiniţă visam să cânt şi să ajung solistă de muzică uşoară, dar fiindcă la Liceul de Artă nu se făceau înscrieri la secţia canto, am fost îndrumată de un profesor să studiez viola“, a afirmat Monica Bejenaru.
În timp, eleva a muncit mult şi după aproape şase ani de repetiţii a început să cunoască succesul.
Talentul i-a adus premii la olimpiadele naţionale
În ultimii doi ani a avut rezultate bune la Olimpiadele Naţionale de Muzică, iar la concursurile internaţionale a urcat la fiecare ediţie pe podium.
„Chiar anul acesta la Olimpiada Judeţeană de Muzică am obţinut premiul II. La Concursul Internaţional care s-a desfăşurat la Tulcea am câştigat premiul III“, a adăugat Monica Bejenaru.
„Pentru rezultatele obţinute la violă, Inspectoratul Judeţean Şcolar mi-a acordat anul acesta o diplomă de excelenţă“, a spus tânăra.
Pentru a evolua, Monica Bejenaru se pregăteşte câte şase ore pe zi. Pe lângă orele de violă de la liceu, eleva cântă alături de trei formaţii de genuri diferite.
Este obişnuită cu scena
„Cânt în formaţia Duet cu colega mea Şolot Evelina, muzică de cameră. Ne pregătim pentru Concursul Naţional de Muzică «Emanuel Elenescu», care va avea loc la Piatra Neamţ. De asemenea, alături de alţi trei colegi cântăm în grupul Cvartet muzică instrumentală“, a povestit eleva.
De aproximativ şase luni băcăuanca a pus bazele formaţiei liceului alături de alţi cinci colegi. Concertele nu sunt o noutate pentru Monica Bejenaru, care a cântat şi alături de formaţia Nostalgy.
„M-am plimbat pest