Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: PSD are candidaţi la 22 de CJ, ACD în 19

Publicat in Adevarul, joi 1 septembrie 2011 ·

Copreşedintele USL Victor Ponta anunţat, joi, după şedinţele forurilor de conducere ale PSD, PNL şi PC, că PSD va avea candidaţi la 22 de Consilii Judeţene şi 21 de mari primării, la restul urmând să fie candidaţi ai ACD.

Ponta a precizat că s-a pornit de la algoritmul stabilit de protocolul USL, ca PSD să aibă 21 de candidaţi la preşedinţiile Consiliilor Judeţene, iar ACD 20.

El a precizat că, din cauza unei situaţii speciale la Buzău, unde candidatura era dorită de PNL deşi PSD deţine deja funcţia de preşedinte al CJ, social-demcoraţii vor desemna candidat într-un judeţ în plus, în compensare.

Astfel, PSD va desemna candidaţi în 22 de judeţe: Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Timiş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.

ACD va desemna candidaţii pentru celelalte 19 Consilii Judeţene, cu menţiunea că PC va desemna în Maramureş, iar PNL în restul 18.

În privinţa primăriilor de oraşe reşedinţă de judeţ, PSD va desemna candidaţi în 21 de cazuri, iar ACD în 19, deşi iniţial ar fi trebuit să fie câte 20 de fiecare parte. PSD a cedat însă primăria Galaţi, astfel că a primit două în schimb.

Şi aici este un caz special, cel al primăriei din Iaşi, unde PC a decis să îşi asume separat o candidatură, iar PNL şi PSD vor susţine, separat, o alta.

PSD va desemna candidaţi în Botoşani, Iaşi, Vaslui, Focşani, Brăila, Constanţa, Slobozia, Ploieşti, Alexandria, Piteşti, Craiova, Slatina, Drobeta Turnu Severin, Târgu-Jiu, Reşiţa, Bistriţa, Târgu-Mureş, Satu Mare, Harghita şi Braşov.

ACD va desemna candidaţii la primăriile Suceava, Neamţ, Bacău, Galaţi, Tulcea, Călăraşi, Giurgiu, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Timişoara, Deva, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Arad, Oradea, Zalău, Baia Mare. Dintre acestea, PC vor reveni Târgovişte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Reducerea livrărilor de gaze spre Europa a adus anul trecut pierderi de 6,9 miliarde de dolari pentru Gazprom

G4Media acum 43 minute
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari) în 2022, în condiţiile în care vânzările sale de gaze spre Eu

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°