Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actriţa Drew Barrymore se va căsători pe 2 iunie

Publicat in Gandul, joi 26 aprilie 2012 ·

Actriţa americană Drew Barrymore şi logodnicul ei, Will Kopelman, se vor căsători pe 2 iunie, în cadrul unei ceremonii private, ce va avea loc în California, afirmă presa americană, citată de dailymail.co.uk.

În vârstă de 37 de ani, actriţa americană este însărcinată cu primul ei copil, cu Kopelman, un consultant în artă în vârstă de 34 de ani.

Potrivit site-ului Eonline.com, cei doi se vor căsători în cadrul unei ceremonii private ce va fi organizată la reşedinţa pe care actriţa o deţine în oraşul Montecito din California.

Presa americană a publicat recent câteva articole în care se afirmă că Drew Barrymore se va converti la iudaism, iar ceremonia de nuntă va fi oficiată de rabinul familiei Kopelman.

Will Kopelman a cerut-o de soţie pe actriţa americană de Crăciun şi, potrivit unei alte surse, niciunul dintre cei doi parteneri nu era la curent în acel moment cu existenţa bebeluşului care se va naşte în 2012.

Acesta va fi cel de-al treilea mariaj pentru Drew Barrymore.

Ea a fost căsătorită cu actorul de comedie Tom Green, în perioada iulie 2001 - octombrie 2002, şi cu proprietarul unui bar, Jeremy Thomas, în perioada martie 1994 - februarie 1995.

Drew Barrymore, în vârstă de 37 de ani, este actriţă şi producătoare de film, ea apărând pentru prima oară în faţa camerelor de filmat pe când avea doar 11 luni. Barrymore a debutat în cinematografie în 1980, în filmul "Eveniment periculos/ Altered States", câştigându-şi celebritatea cu rolul din "E.T." şi devenind cel mai cunoscut copil din lumea actorilor. Ea a ales ulterior să îşi dezvolte cariera actoricească cu roluri de comedie. După o serie de filme mai puţin cunoscute, Drew Barrymore a apărut în câteva pelicule care s-au bucurat de succes, precum seria "Îngerii lui Charlie", "Chihuahua de Beverly Hills" şi "Despre bărbaţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 56 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°