Jim Yong Kim, preşedintele Băncii Mondiale, va face, astăzi, o vizită la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Jim Yong Kim vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012, potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, în care se scecifică că "în timpul vizitei, Kim se va întâlni cu oficiali români, cu reprezentanţi ai mediului politic, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri pentru a discuta modalităţile optime prin care Banca Mondială poate sprijini în continuare dezvoltarea României. Întâlnirile se vor concentra pe oportunităţile şi provocările cu care se confruntă România, o ţară cu nivel mediu al veniturilor, şi pe reformele necesare în contextul european".
F. A. Jim Yong Kim, preşedintele Băncii Mondiale, va face, astăzi, o vizită la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.

F. A.