Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Secretul mecanismului de cămătărie al clanului Mararu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 noiembrie 2010 ·

Familia Grămescu a ajuns să piardă un apartament cu patru camere în zona centrală a oraşului, după ce a împrumutat bani de la cămătarul din Piatra Neamţ.

Povestea familiei Grămescu a început în urmă cu şapte ani. „În anul 2003 aveam anumite probleme financiare şi am apelat la Gheorghe Cătălin Mararu pentru a împrumuta o sumă de bani. A fost de acord, cu condiţia să-i dau dobândă. Totodată, acesta a mai pretins să încheiem contracte fictive de vânzare-cumpărare pe maşină şi casă, drept garanţie. Am apelat la fiul meu, întocmind contract de vânzare-cumpărare pentru autoturismul marca Mercedes Benz E320 4Matik, pe care l-am lăsat în curtea tatălui său, în custodie, la Roznov, până la achitarea sumei. La termenul stabilit, am achitat suma şi dobânda şi autoturismul a fost înapoiat“, este declaraţia dată de Dorel Grămescu, conform dosarului aflat la Arhiva Judecătoriei Piatra Neamţ.

Nu a respectat înţelegerea

Tot în acea perioadă, Grămescu a mai avut nevoie de 25.000 de la Mararu, bani pe care i-a primit în două tranşe, pe 31 iulie şi pe 6 august 2003. Cămătarul ar fi cerut să fie întocmite două dosare fictive de vânzare-cumpărare, unul pe un autoturism şi altul pe apartament, pe numele mamei sale.

Grămescu a mai povestit că soţia sa nu era de acord să semneze astfel de acte, însă Mararu l-ar fi asigurat că are relaţii la notariat şi nu e nevoie decât de o semnătură. Dorel Grămescu a mai povestit apoi cum Mararu nu a respectat înţelegerea: „La ultima tranşă achitată de mine, Gheorghe Mararu a restituit autoturismul, iar eu i-am spus să meargă mama sa la notariat conform înţelegerii, să-i achit dobânda pretinsă şi să anuleze contractul de vânzare-cumpărare fictiv. Mararu a fost de acord, dar nu a făcut acest lucru, amânându-mă de pe o zi pe alta, motivând ba că nu are maică-sa buletinul, ba că-i plecată în Germania. Am înţeles mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 51 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 15 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 39 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°