Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Irimie: Partidul Conservator susţine regionalizarea României

Publicat in TurdaNews, joi 11 aprilie 2013 ·

Ca punct de vedere, Partidul Conservator este pentru implementarea acestui proiect de mare anvergură pe care îl reprezintă regionalizarea României. Această regionalizare, din punctul nostru de vedere, trebuie foarte bine gândită şi în acelaşi timp ar trebui urmărite modele care au avut succes.

Vedem modelul Bulgariei, în acelaşi timp vedem modelul Franţei, al Poloniei şi cel al Belgiei. Regionalizarea trebuie să ducă la descentralizare, să fie un plus de valoare pentru fiecare regiune care să-şi poată creşte, să-şi poată valorifica potenţialul acelei zone, o zonă turistică cu potenţial turistic, agrar legumicol ş.a.m.d.

Cred că această descentralizare trebuie să fie în primul rând economică. Numai aşa putem avea o creştere a bugetelor regionale şi implicit a bugetelor locale. Astfel, din întreaga activitate economică, cotă parte din TVA, cotă parte din impozitul pe profit, din taxele şi accizele care se duc la stat să rămână în bugetul regional. Numai aşa putem avea un buget care gândit într-o formă multianuală să poată duce la dezvoltarea unor proiecte care să asigure succesul acestei regionalizări.

În primul rând, regionalizarea trebuie să asigure acel buget care să permită dezvoltarea şi crearea locurilor de muncă şi acest lucru trebuie făcut prin potenţialul zonei. Eu vin din zona judeţului Cluj, şi susţin împreună cu colegul meu, deputatul PC, Ioan Moldovan, capitala regiunii N-V să fie Clujul.

Spun acest lucru pentru că în regiunea N-V, judeţul Cluj este cel mai important centru cultural, cel mai important centru economic cât şi universitar şi considerăm că este cel mai propice şi cel mai oportun să fie capitala acestei regiuni. Pe de altă parte, în Cluj există cel mai important aeroport din Transilvania care asigură legătura cu mediul de afaceri, cu mediul economic din Europa, pe care în mod clar va trebui s-o purtăm.

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 37 minute
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 3 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 2 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°