Majoritatea basarabenilor care trec Prutul şi vând produse alimentare în bazarul din oraş nu respectă condiţiile minime de igienă.
Găleţi pline cu peşte aşezate pe scăunele, iar alături papuci de vânzare. Aşa arată partea de bazar unde se adună comercianţii din Basarabia. Pe lângă peşte, aceştia mai comercializează şi batoane de salam rusesc, pe care le aşează la rând pe tarabă. Sucevenii trec, le cântăresc uşor în mână, apoi le pun la loc. Mediul impropriu în care sunt ţinute produsele alimentare nu alarmează nicio instituţie competentă.
Cine este vinovat
Controalele sunt foarte rare, iar cumpărătorii riscă să se îmbolnăvească în orice moment. „Dacă se comercializează produse alimentare în aceste condiţii, atunci vânzătorii nu ar trebui să aibă autorizaţie. Aceştia trebuie să aibă obligatoriu documente de provenienţă, să arate că produsul cutare este din Rusia sau de unde le aduc ei, iar aceste controale trebuie făcute de poliţie“, a declarat Elena Oanea, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava.
Ultimul control făcut de comisari în bazar a fost la aparatura elecrocasnică, unde s-au găsit numeroase nereguli. Şeful CJPC susţine că instituţia pe care o conduce nu se ocupă de siguranţa alimentelor şi că această atribuţie cade pe umerii Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). „Dacă instituţii precum Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor şi Poliţia şi-ar face treaba, atunci bazarul ar dispărea de pe faţa pământului“, a adăugat Elena Oanea.
Riscă amenzi de 20.000 de lei
Sesizaţi de reporterii „Adevărul de Seară“, reprezentanţii DSVSA Suceava au spus că nu ştiau de aceste nereguli şi că vor face de urgenţă controale. „În urma controalelor din această dimineaţă nu au fost găsite persoane în neregulă, se pare că cineva i-a anunţat dinainte de sosirea inspectorilor sanitari“,