Elena Băsescu a postat pe contul personal de Twitter câteva precizări legate de nunta ei cu Bogdan Ionescu, care va avea loc sâmbătă, pe data de 1 septembrie.
Ca urmare a zvonurilor apărute în presă, EBA a precizat că Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban vor fi naşii care îi va cununa. "Mireasa va fi însoţită, conform traditiei româneşti de o singura domnişoara de onoare şi un singur cavaler de onoare respectiv verişoara mea primară Raluca Băsescu şi prietenul nostru Codin Maticiuc", se precizează în comunicatul de presă postat de Elena Băsescu.
Codin Maticiuc, cunoscut şi sub numele de Poponeţ este fiul miliardarului Ion Maticiuc. Acesta este un apropiat al Elenei Băsescu, despre care aceasta spunea, în urmă cu 3 ani, că "e un băiat extraordinat dacă-l cunoşti". "Poponeţ e un băiat care îşi vede de afacerile lui împreună cu tatăl lui, e un băiat care ziua munceşte. E această gaşcă de Dorobanţi care nu e atât de superficială cum se vrea a fi", a mai spus mezina familiei prezidenţiale în urmă cu 3 ani.
Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu şi Bogdan Ionescu se vor căsători sâmbătă, 1 septembrie, la Palatul Snagov, la eveniment fiind aşteptaţi aproximativ 600 de invitaţi.
Elena Băsescu a postat pe contul personal de Twitter câteva precizări legate de nunta ei cu Bogdan Ionescu, care va avea loc sâmbătă, pe data de 1 septembrie.
Ca urmare a zvonurilor apărute în presă, EBA a precizat că Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban vor fi naşii care îi va cununa. "Mireasa va fi însoţită, conform traditiei româneşti de o singura domnişoara de onoare şi un singur cavaler de onoare respectiv verişoara mea primară Raluca Băsescu şi prietenul nostru Codin Maticiuc", se precizează în comunicatul de presă postat de Elena Băsescu.
Codin Maticiuc, cunoscut şi sub numele de Poponeţ este fiul miliardarului I