În cadrul FITS, am avut ocazia să vedem un spectacol total diferit faţă de genurile cu care sîntem obişnuiţi. Povestea lui Haruk, a Companiei de teatru Tuida, din Coreea de Sud, vorbeşte, ca într-un basm, despre un cuplu care-şi doreşte cu ardoare să aibă un copil, iar într-un final, Spiritul Copacului se îndură şi le oferă un copil – Haruk (care ştie să spună doar un cuvînt, „haruk“, părinţii lor ajungînd şi ei să vorbească în „harukiană“). Spectacolul, care aduce şi elemente din teatrul de păpuşi, dar şi din teatrul-dans, îmbină motive noi cu elemente din poveştile tradiţionale coreene, venind cu o abordare inedită – de pildă, instrumente muzicale neconvenţionale, precum sticle –, un joc foarte expresiv al măştilor, o dublare a firului poveştii prin jocul de umbre (o umbrelă în spatele căreia actorii stilizează formele pentru a crea, în mic, lumea care se desfăşoară, la dimensiuni monstruoase, în spatele lor). Am stat de vorbă cu Yosup Bae, regizorul acestui spectacol, despre stilul de teatru coreean, despre simbolistica folosită şi puţin şi despre contactul cu spaţiul românesc. Cu siguranţă spectacolul Povestea lui Haruk pare destul de exotic pentru spectatorul european. Probabil însă că este un spectacol care apelează la multe elemente tradiţionale ale teatrului coreean. Nu e ceva strict tradiţional nici pentru noi, şi la noi mulţi spectatori simt această notă exotică. Într-adevăr, imaginile trimit la măştile tradiţionale coreene, la creaturi din mitologia noastră, tradiţional este şi ritmul muzicii măştilor, dar stilul este nou. Instrumentele sînt şi ele o noutate – în afară de o tobă tradiţionale, în rest, am folosit pe post de instrumente sticluţe, coşuri, scoci, bidoane de apă plată etc. Care este originea poveştii? Este, de fapt, o îmbinare a mai multor motive din poveşti tradiţionale coreene. Personajul Haruk, cel care ajunge să mănînce întreaga lume,