S-au scris sute de pagini despre ultima gaselnita a presedintelui Basescu. Toata lumea a analizat consecintele politice ale razboiului, dar la fel ca intr-o "Scrisoare pierduta", nimeni nu a mai citit biletelul. Satul de toate interpretarile politico-analitico-anti/pro-Basescu, m-am decis sa va prezint altfel aceasta situatie. Dintr-o perspectiva literara, analizand textul, cuvant cu cuvant.
Epopeea biletelului trimis de Tariceanu m-a facut sa ma intreb care era rostul cuvintelor folosite de acesta. Ca istoric sunt convins ca documentele releva mult mai mult decat lasa sa se inteleaga oamenii...
Daca pentru prima parte nu exista nici un dubiu, fiind vorba de o seaca introducere a materialului redactat de Petromidia, la punctul doi nu mai inteleg nimic. Parca il vad pe Tariceanu cantarindu-si vorbele, cu stiloul in mana. "Daca", "ocazia", "sa vorbesti", par cuvinte care impreunate lasa sa se intrevada o oarecare precautie. La final, celebrul semn de intrebare. Al carui rost pare greu de gasit intr-o topica corecta.
In acest semn de intrebare eu vad mai mult decat o scapare. Plecand de la premisa ca Tariceanu este un intelectual, obisnuit sa scrie si sa citeasca si altceva decat rezolutii sau documente oficiale, ca nu e nevoie de o campanie de imagine pentru a-l rasfoi pe Cartarescu, voi interpreta biletul ca atare. In primul rand, putem deslusi o intentie de protejare fata de o viitoare tradare.
Credea si nu credea in avertismentele primite. Parca simt epiderma premierului strabatuta de primul fior al indoielii in privinta loialitatii fostului coleg de campanie. Iar cand ma refer la loialitate, il inteleg ca pe un parteneriat, exact asa cum l-a definit Basescu. Un parteneriat pentru promovarea grupurilor de interese.
Pentru ca asa cum liberalii au oamenii de afaceri care graviteaza in jurul lor, si Traian Bas
