Descurajante cifrele Statisticii. La sfârşitul săptămânii trecute, calculele principalului indicator al economiei – PIB-ul – de până la 30 septembrie, ne-au supus încă unui duş rece: creştere minus şi în trimestrul trei, de 2,5 la sută, şi pe 9 luni din acest an, de 2,3 la sută. Şi cu atât mai descurajante sunt aceste cifre cu cât mai multe ţări din Uniunea Europeană, cele mai multe, au ieşit deja din recesiune. Restanţieră, România nu se poate consola cu faptul că Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania şi Bulgaria îi ţin companie. Sau cu faptul că Estonia, Spania şi Ungaria, deşi ieşite din recesiune, nu au reuşit încă să-şi consolideze creşterea pozitivă.
Am fi putut să avem şi noi creştere plus? Bineînţeles. Dacă păcatelor ştiute nu li s-ar fi adăugat şi seceta cumplită din vară, urmată de inundaţii. Şi mai ales dacă creşterile din industrie ar fi fost însoţite de investiţii în infrastructură, care ar fi impulsionat relansarea construcţiilor. Iar dacă luăm în calcul şi cele cinci procente legate de coada taxei pe valoarea adăugată, începând din iulie, conjugate cu amputările de salarii, aproape că am completat tabloul principalelor cauze ale întârzierii României în zona de risc. Efectele? o singură floare rară: creşterea producţiei industriale; în rest numai căderi: comerţ, construcţii, agricultură, consum. Cea mai gravă fiind căderea cu 13,7 la sută a formării brute de capital fix, care exprimă dinamica investiţiilor.
Dincolo însă de descreşterile de la un trimestru la altul, ponderile diferitelor sectoare ale economiei româneşti în PIB (6 la sută agricultura; 26,4 la sută industria; 7,3 la sută construcţiile; 49 la sută serviciile) ne arată că au intervenit modificări structurale negative, ce au tras în jos creşterea economică. Cu numai 6 la sută aduse de agricultură şi cu sub 50 la sută aduse de servicii, în formarea PIB-ului, este greu să înaintăm.
