Strada violetă

Poeţii sunt vizionari în multe feluri. Nu pot să-mi scot din minte un vers bacovian: "Oraşul tot e violet". Îmi spun în gând primele două strofe din Amurg violet:

Amurg de toamnă violet...

Doi plopi, în fund, apar în siluete:

- Apostoli în odăjdii violete -

Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...

Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;

Mulţimea toată pare violetă,

Oraşul tot e violet.

Mă uit de-a lungul străzii şi, într-adevăr, mulţimea toată pare violetă... De data asta nu e o simplă metaforă a toamnei bacoviene, nu e o stare de spirit care se transmite peisajului, e o realitate vestimentară. Culoarea toamnei e violetul, cu toate nuanţele posibile, de la violetul cardinal spre roz, de la lila spre un vânăt incert, de la indigo către negru. Deschid ochii cu mirare, ca doamna T. când i se recomandă galbenul încă nevalorificat de casele de modă, şi observ că mai toate siluetele încremenite dincolo de sticla vitrinei, precum şi cele mişcătoare din afara lor poartă violet. Bacovia cel mai pur. Cizme şi pantofi, eşarfe şi cordoane, rochii şi tricouri, "un roz şi violet în fâşii". Combinate cu gri, cu negru, cu bleumarin. Pe Calea Victoriei toate magazinele au tente liliachii, ca şi cum ar fi fost pictate de aceeaşi mână de pictor. O expoziţie de tablouri sub sticlă, cu risipă mov. "Fiecare, fără să ştie, pictează această lume", am citit într-o carte de istoria picturii dedicată creatorului şi umbrei lui critice, fiecare din noi pictează lumea în multe feluri, de pildă îmbrăcându-se cu anumite nuanţe, combinându-le într-un anume fel, aşa cum pictorul aşază culoarea pe pânză. Îmi cumpăr pe loc o bluză şi câteva accesorii, movul cel mai închis, în ton cu starea mea, fiindcă nu vreau să ies în evidenţă prin abatere de la modă. Am reţinut de mult, tot de la Camil Petrescu, că sfidarea mod